Sindromul ”inimii frânte” provine din creier, susţin cercetătorii elveţieni

Sindromul ”inimii frânte” provine din creier, susţin cercetătorii elveţieni

Oamenii de ştiinţă au arătat pentru prima dată că creierul este implicat în dezvoltarea unei afecţiuni cardiace numită sindromul Takotsubo (TTS). Ei au descoperit că regiunile creierului responsabile de prelucrarea emoţiilor şi de controlul activităţilor  inconştiente ale corpului, cum ar fi bătăile inimii, respiraţia şi digestia, nu comunică niciodată între ele la pacienţii cu TTS ca  la cei sănătoşi.

Studiul este publicat în ”European Heart Journal” şi arată că, deşi cercetătorii nu pot dovedi deocamdată că funcţiile reduse ale creierului determină cu siguranţă TTS, rezultatele obţinute sugerează că aceste modificări ale sistemului nervos central pot fi parte a mecanismului implicat în declanşarea TTS ca răspuns la factorii declanşatori stresul sau emoţiile.

TTS este cunoscut că sindromul "inimii frânte" sau cardiomiopatia de stres şi se caracterizează printr-o slăbire temporară a muşchilor inimii care cauzează ventriculului stâng al inimii o dilatare în partea inferioară, în timp ce intrarea  rămâne îngustă, creând o formă asemănătoare unei capcane japoneze de caracatiţă, după  care şi-a primit şi numele.

Această situaţie relativ rară a fost descrisă pentru prima dată în 1990, iar dovezile au sugerat că aceasta este declanşată în mod obişnuit de episoade de suferinţă emoţională severă, cum ar fi durerea, furia sau teama sau de reacţiile la evenimente fericite sau bucuroase. Pacienţii dezvoltă dureri în piept şi dificultăţi la respiraţie şi pot duce la atacuri de inimă şi la moarte. TTS este mai frecventă la femei, doar 10% din cazuri înregistrându-se la bărbaţi.

Printr-o colaborare între neurologi şi cardiologi, cercetătorii au efectuat scanări cerebrale RMN la 15 pacienţi TTS luaţi din Registrul InterTAK, înfiinţat la Spitalul Universitar Zurich, Elveţia, în 2011. Ei au comparat scanările cu cele de la 39 de oameni sănătoşi. Scanările au fost efectuate între iulie 2013 şi iulie 2014, iar timpul mediu dintre diagnosticul TTS şi scanările RMN a fost de aproximativ un an. Metodele folosite sunt în principal de natură neurologică, dar descoperirile  sunt de o importantă majoră pentru cardiologi pentru înţelegerea TTS.

Profesorul Christian Templin, cercetător principal al Registrului InterTAK şi profesor de cardiologie la Spitalul Universitar din Zurich, a declarat, pentru sciencedaily.com: ”Am fost interesaţi de patru regiuni ale creierului specifice care sunt spaţial separate una de altă, dar funcţional conectate, adică ele împărtăşesc informaţii. Am constatat că în cazul celor cu inima frîntă a existat o diminuare a comunicării între regiunile creierului asociate procesării emoţionale şi sistemului nervos autonom, care controlează funcţionarea inconştientă a corpului, comparativ cu oamenii sănătoşi”.

Astfel, pentru prima dată, cercetătorii au identificat o corelaţie între modificări ale activităţii funcţionale ale regiunilor specifice ale creierului şi TTS, ceea ce susţine cu tărie ideea că creierul este implicat în mecanismul de baza al TTS. Stresul emoţional şi fizic sunt puternic asociate cu TTS  şi s-a presupus că suprastimularea sistemului nervos autonom poate conduce la evenimente TTS.

Regiunile creierului pe care cercetătorii le-au analizat au inclus amigdala, hipocampul şi girusul cingular, care controlează emoţiile, motivaţia, învăţarea şi memoria. Amigdala şi girusul cingular sunt, de asemenea, implicate în controlul sistemului nervos autonom şi în reglarea funcţiei cardiace. În plus, girusul cingular este implicat şi în depresie şi alte tulburări de dispoziţie care sunt frecvente în rândul pacienţilor cu TTS.

Este important că regiunile identificate că fiind mai putin comunicante la pacienţii cu TTS sunt aceleaşi regiuni ale creierului care controlează răspunsul la stres. Prin urmare, această scădere a comunicării poate afecta negativ modul în care pacienţii răspund la stres şi sunt mai sensibile la dezvoltarea TTS.

O limitare a studiului este că cercetătorii nu au avut scanări RMN ale creierului pacienţilor înainte sau în momentul în care au dezvoltat TTS, aşa că nu pot spune cu siguranţă că comunicarea scăzută între regiunile creierului a provocat TTS sau invers.

viewscnt