Studiu: Administrarea de antibiotice macrolide în primele trei luni de sarcină creşte riscul apariţiei unor defecte majore de naştere

Studiu: Administrarea de antibiotice macrolide în primele trei luni de sarcină creşte riscul apariţiei unor defecte majore de naştere

Administrarea de antibiotice macrolide la femeile însărcinate în primele trei luni de sarcină creşte riscul apariţiei unor defecte majore de naştere în comparaţie cu folosirea penicilinei, arată un studiu realizat de cercetători de la University College London (UCL) din Marea Britanie.

Studiul, prezentat recent în publicaţia “The BMJ”, indică o asociere între prescrierea de antibiotice macrolide – o clasă de medicamente folosite pentru tratamentul unor infecţii bacteriene comune – mamelor şi riscul crescut de diagnosticare la copii a unor malformaţii congenitale – în special cardiace sau genitale – şi a patru tipuri de tulburări neurologice (paralizie cerebrală, epilepsie, ADHD şi tulburări de spectru autist).

Cercetătorii au analizat date privind 104.605 copii născuţi în Marea Britanie între 1990 şi 2016 existente în baza de date CPRD, cu o durată mediană de monitorizare după naştere de 5,8 ani. Echipa de cercetare a analizat şi două grupuri de control.

Studiul arată că malformaţii majore au fost prezente la 186 de copii din cei 8.632 de copii ai căror mame au primit prescripţie pentru macrolide la orice lună a sarcinii şi la 1.666 din 95.973 de copii născuţi de mame care au primit penicilină.

După ce au analizat datele şi le-au ajustat în funcţie de influenţa altor factori, cercetătorii au ajuns la concluzia că prescrierea de antibiotice macrolide în primele 3 luni de sarcină este asociată cu un risc crescut de orice fel de malformaţie majoră comparativ cu administrarea de penicilină (28 de cazuri de malformaţii majore la 1.000 de naşteri pentru macrolide, comparativ cu 18/1.000 de naşteri cu penicilină).

Riscul este pregnant mai ales în cazul malformaţiilor cardiovasculare (11/1.000 de naşteri pentru macrolide vs. 7/1.000 pentru penicilină).

În schimb, în cazul prescrierii antibioticelor macrolide în orice lună de sarcină, nu doar în primul trimestru, riscul apariţiei unor malformaţii grave la copii este doar uşor mai mare comparativ cu prescrierea de penicilină (5/1.000 vs. 3/1.000), mai arată studiul.

“Antibioticele macrolide sun folosite pentru a trata mai multe tipuri de infecţii bacteriene şi sunt printre antibioticele prescrise cel mai frecvent în timpul sarcinii în statele occidentale. Această cercetare aduce informaţii suplimentare despre riscurile serioase privind folosirea macrolidelor, mai ales pentru făt”, a explicat doctorandul Heng Fan, de la UCL Great Ormond Street Institute of Child Health, citat de sciencedaily.com.

Studiul este unul observaţional şi nu a identificat în mod precis cauzele acestei asocieri între administrarea de antibiotice macrolide la femeile însărcinate şi riscul de malformaţii la copii, cauze care ar trebui analizate în studii ulterioare.

Antibioticele macrolide includ mai multe medicamente precum eritromicina, azitromicina, claritromicina sau fidaxomicina.

viewscnt