Bărbaţii cu mutaţii în BRCA2 au un risc crescut de cancer de prostată şi ar trebui să li se ofere screening de antigen specific prostatei, potrivit unui nou studiu.
Rezultatele recente din studiul "EMBRACE" în curs de desfăşurare au demonstrat un risc crescut de cancer de prostată la bărbaţii cu mutaţii BRCA, cu un risc şi mai mare şi o boală mai agresivă la cei cu mutaţii BRCA2, informează Reuters.
Studiul a inclus 919 de pacienţi purtători ai mutaţiei BRCA1, 709 de pacienţi fără BRCA1, 902 pacienţi cu mutaţia BRCA2 şi 497 de pacienţi fără aceasta cu o vârsta medie de 54 de ani la începutul studiului.
La început, 7,7% din cei aproape 3000 de participanţi testaţi au avut antigen specific prostatei la un nivel de > 3,0 ng / ml şi 2,4% au fost diagnosticaţi cu cancer.
După patru proceduri de sceening al antigennului specific prostatei , cancerul a fost diagnosticat la 5,2% dintre purtătorii mutaţiei BRCA2 şi doar la 3,0% din pacienţii fără BRCA2 şi la 3,4% dintre pacienţii cu mutaţia BRCA1 şi la 2,7% din cei fără BRCA1.
Rata de incidenţă a cancerului la 1.000 de persoane/an a fost semnificativ mai mare în rândul purtătorilor mutaţiei BRCA2 decât în rândul celor fără (19 vs. 12), dar nu a diferit semnificativ între cei cu mutaţia BRCA1 şi cei fără (respectiv 14 vs. 11).
Valoarea predictivă pozitivă a biopsiei de prostată nu a diferit semnificativ între pacienţii cu mutaţia BRCA2 şi cei fără sau între pacienţii cu mutaţia BRCA1 şi cei fără acestă mutaţie.
Vârsta mediană a diagnosticuli de cancer de prostată a fost semnificativ mai scăzută la purtătorii mutaţiei BRCA2 (61 de ani) decât la cei fără acesta (64 ani), dar nu a fost diferită între cei cu mutaţiaBRCA1 şi cei fără.
Majoritatea purtătorilor mutaţiei BRCA2 ( 77%) diagnosticaţi cu cancer de prostată au avut o boală cu risc intermediar sau mare, semnificativ mai mult decât în rândul celor fără BRCA2 dar diagnosticaţi cu cancer de prostată (40%). Cu toate acestea, rata bolilor semnificative din punct de vedere clinic nu a fost diferită între pacienţii cu BRCA1 şi cei care fără.
Pe baza acestor constatări autorul principal al cercetării, dr. Tommy Nyberg de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, concluzionează că "screeningul sistematic al antigenului specific prostatei este indicat pentru bărbaţii cu mutaţie BRCA2.