Conform cercetătorilor de la Boston University School of Medicine (BUSM), şablonul ciclic cronic al supraalimentaţiei urmate de subalimentaţie reduce capacitatea creierului de a se simţi satisfăcut şi ar putea duce la mâncatul compulsiv.
Descoperirea sugerează că cercetările viitoare asupra tratamentului mâncatului compulsiv ar trebui să se concentreze pe rebalansarea sistemului dopaminei mezolimbice, partea cerebrală responsabilă de satisfacţie.
Un număr estimativ de 15 milioane de persoane mănâncă compulsiv în SUA. Este o caracteristică comună a obezităţii şi a tulburărilor de alimentaţie, în special a tulburării mâncatului compulsiv. Oamenii adesea mănâncă prea mult pentru că este plăcut pe termen scurt, dar apoi încearcă să compenseze prin dietă, reducând aportul de calorii. Oricum, dietele adesea eşuează, cauzând o reapariţie a supraalimentaţiei sau a mâncatului alimentelor ridicate în grăsimi şi zahăr
”Începem să înţelegem proprietăţile legate de dependenţă ale alimentelor şi modul prin care supraalimentaţia repetată cu zahăr, similară drogurilor, ar putea afecta creierul şi cauza comportamente compulsive”, a spus autorul corespondent dr. Pietro Cottone, profesor asociat de farmacologie şi terapeutică experimentală la BUSM, citat de sciencedaily.com.
Cercetătorii au efectuat o serie de experimente asupra a două modele experimentale: un grup a primit o dietă ridicată în zahăr cu aromă de ciocolată timp de două zile în fiecare săptămână şi o dietă standard de control în restul zilelor din săptămână, în timp ce celălalt grup a primit dieta de control tot timpul.
Grupul cu dietele variate a dezvoltat instantaneu mâncatul compulsiv al alimentelor dulci şi a refuzat să mănânce alimentele normale. Ambele grupuri au fost apoi injectate cu psihostimulantul amfetamină, o substanţă ce eliberează dopamina şi produce sentimentul de satisfacţie.
Doar grupul de control a devenit foarte hiperactiv după amfetamină. Mai mult, într-un test asupra proprietăţilor amfetaminei, grupul de control a fost atras de medii în care primiseră anterior amfetamină, lucru ce nu a fost valabil şi pentru celălalt grup. În final, la măsurarea efectelor amfetaminei în timpul stimulării directe a circuitului cerebral de satisfacţie, doar grupul de control a răspuns la amfetamină.
După ce au investigat proprietăţile biochimie şi moleculare ale sistemului dopaminei mezolimbice la ambele grupuri, cercetătorii au determinat că grupul cu diete variate a avut mai puţină dopamină per total, au eliberat mai puţină dopamină ca răspuns la amfetamină şi au avut transportatori disfuncţionali de dopamină (proteine ce duc înapoi dopamina în celulele cerebrale) din cauza deficitelor din sistemul dopaminei mezolimbic.
”Grupul cu diete variate a prezentat schimbări comportamentale şi neurobiologice similare cu cele din dependenţa de droguri. Mâncatul compulsiv ar putea deriva dintr-o abiltate redusă de a simţi satisfacţia”, a explicat Cottone.
”Datele sugerează că un şablon ciclic cronic al supraalimentaţiei va reduce abilitatea creierului de a se simţi satisfăcut. Acest lucru rezultă într-un cerc vicios, unde sentimentul de satisfacţie scăzut duce la mâncat compulsiv ulterior”, a adăugat autoarea principală dr. Catherine Cassie Moore.
