Nivelurile ridicate de fructoză din dietă inhibă capacitatea ficatului de a metaboliza în mod corespunzător grăsimea. Acest efect este specific fructozei şi explică de ce fructoza dietetică are mai multe efecte negative asupra sănătăţii decât glucoza, chiar dacă au acelaşi conţinut caloric.
Totodată cercetătorii de la Centrul de Diabet Joslin au stabilit că un nivel la fel de ridicat de glucoză în dietă îmbunătăţeşte de fapt funcţia de ardere a grăsimilor din ficat.
Studiul a fost efectuat pentru a stabili rolul fructozei în diete şi legătura acesteia cu rezistenţa la insulină şi sindromul metabolic au precizat autorii.
"Fructoza face ca ficatul să acumuleze grăsime. Acţionează aproape ca şi cum ai adăuga mai multă grăsime în dietă. Acest lucru contrastează cu efectul adăugării de mai multă glucoză în dietă, deoarece aceasta stimulează capacitatea ficatului de a arde grăsimile şi creează un metabolism mai sănătos", a declarat C. Ronald Kahn, director academic la Centrul de Diabet Joslin, din Boston, citat de sciencedaily.com.
Într-o serie de analize efectuate pe animale, cercetătorii au comparat efectele asupra metabolismului a şase diete diferite: trei forme ale dietei detele chow, obişnuită, cu fructoză ridicată, cea cu glucoză ridicată şi o dietă bogată în grăsimi, una cu conţinut ridicat de grăsimi şi fructoză şi una cu grăsimi ridicate şi bogată în glucoză.
Pe parcursul studiului cercetătorii au analizat diferiţi markeri cunoscuţi ai ficatului gras pentru a determina efectele fiecărei diete. Astfel, ei au analizat nivelurile de acilcarnitine din celulele ficatului care sunt produse atunci când ficatul arde grăsimile. Nivelurile ridicate ale acestora sunt un marker negativ, deoarece înseamnă că există multă grăsime în ficat.
Aciclarnitinele au fost cele mai ridicate la animalele hrănite cu dieta bogată în grăsimi şi similar la cele ce au primit dieta cu fructoză ridicată şi au fost mai scăzute în cazul celor cacre le-a fost administrată dieta bogată în grăsimi şi glucoză, decât în dieta simplă cu un conţinut mare de grăsimi, ceea ce reflectă descoperirile observaţionale anterioare şi a indicat că glucoza a stimulat o acţiune de ardere a grăsimilor.
Cercetătorii au monitorizat, de asemenea, activitatea unei enzime critice pentru arderea grăsimilor cunoscută sub numele de CPT1a. În cazul CPT1a, cu cât nivelurile sunt mai mari, cu atât mai bine deoarece indică faptul că mitocondriile îşi îndeplinesc corect sarcinile de ardere a grăsimilor.
În dieta bogată în grăsimi şi fructoză, cercetătorii au descoperit că nivelurile de CPT1a sunt scăzute şi activitatea lor a fost foarte scăzută, ceea ce înseamnă că mitocondriile nu pot funcţiona corect deoarece sunt fragmentate şi nu sunt capabile să ardă grăsimi. La animalele care au primit o dietă bogată în grăsimi şi glucoză însă mitocodriile au fost normale deoarece ard normal grăsimile.
Aceste constatări au dovedit că atât dietele bogate în grăsimi, cât şi fructoza dăunează mitocondriilor şi facilitează sintetizarea şi depozitarea grăsimilor în ficat.
Cercetătorii planifică să dezvolte un medicament care blochează metabolismul fructozei şi ar putea preveni acţiunile negative ale fructozei şi poate ajuta la prevenirea bolilor hepatice grase şi a consecinţelor metabolice adverse.
