Consumarea unui suc acidulat rece după un antrenament intens poate fi răcoritoare. Cu toate acestea, potrivit celor mai recente cercetări, acest obicei poate provoca deshidratare şi interfera negativ cu funcţia renală.
Băuturile răcoritoare cu cofeină bogate în fructoza sunt extrem de populare în întreaga lume. Ele au fost deja asociate cu un rol negativ în producerea mai multor boli cum ar fi obezitatea sau diabetul, iar noul studiu relizat de oamenii de ştiinţă, de la University at Buffalo din New York, poate adăuga un nou risc asociat cu acest tip de băuturi, scrie medicalnewstoday.com.
Constatările lor arată că exerciţiile sportive sau realizarea de munci fizice la o teperatură ridicată duce la un flux sanguin redus care trece prin rinichi. Acest lucru ajută la reglarea tensiunii arteriale şi conservarea apei. Este un răspuns normal al organismului şi nu provoacă nici un rău.
Cu toate acestea, în condiţii clinice, o scădere bruscă a fluxului sanguin prin rinichi poate provoca leziuni renale acute datorită scăderii aportului de oxigen la ţesuturi. Studiile anterioare au arătat că exerciţiile fizice în general, dar în special cele realizate la temperaturi mai ridicate, creşte biomarkerii pentru leziuni renale acute.
În acelaşi timp, cercetările indică, de asemenea, că consumarea unei băuturi răcoritoare cu conţinut ridicat de fructoză creşte riscul leziunilor renale la şobolanii care suferă de deshidratare. Autorii noului studiu au adus împreună aceste două direcţii de cercetare.
Pentru realizarea cercetării oamenii de ştiinţă au recrutat 12 adulţi sănătoşi, cu o vârstă medie de 24 de ani care au alergat 30 de minute pe bandă, apoi încă 15 minute au făcut trei exerciţii menite să imite munca fizică pe un teren agricol.
După acest efort echipa de cercetare a oferit fiecăruia fie o băutură răcoritoare bogată în fructoză, fie apă cu citrice. Acest ciclu a fost repetat în total de patru ori.
O săptămână mai târziu, participanţii s-au întors şi au reluat experimentul cu diferenţa că cei care au primit iniţial băutura răcoritoare au primit acum apă cu citrice.
Înainte, imediat după şi la 24 de ore după fiecare sesiune, oamenii de ştiinţă au măsurat o serie de parametri, incluzând frecvenţa cardiacă, temperatura corporală, greutatea corporală şi tensiunea arterială. Ei au căutat, de asemenea, niveluri crescute de creatinină în sânge şi viteza redusă de filtrare glomerulară, ambele fiind markeri pentru leziunile renale acute.
La participanţii care au consumat recent băuturile răcoritoare, au fost prezenţi ambii markeri.
De asemenea, participanţii care au consumat băuturi răcoritoare s-au dovedit a fi uşor deshidrataţi şi au avut un nivel mai ridicat de vasopresină - un hormon antidiuretic care creşte tensiunea arterială.