Cercetătorii de la Universităţile din Alabama şi Birmingham au identificat un posibil mecanism al cunoaşterii umane care stă la baza tulburărilor din spectrul autismului.
Ei au descoperit că există o supra-coectivitate a creierului în conexiunile unimodal-subcorticale şi sub-conectivitatea creierului în conexiunile supramodal-subcortice în cazul indivizilor cu tulburăari din spectrul autismului, comparativ cu grupul de control ceea ce sugerază o relaţie între conectivitate şi tulburările autiste.
Diagnosticul pentru autism este în continuare bazat pe comportament. Psihologii şi profesioniştii din domeniul medical folosesc ”Programul de observare a diagnosticului autismului” şi ”Interviul de diagnosticare a autismului” pentru a diagnostica boala. Aceste două teste sunt considerate standardul de aur în domeniu, scrie sciencedaily.com.
Cu toate acestea, obţinerea unui diagnostic poate fi un proces mai lung, datorită mai multor factori, inclusiv a lipsei de resurse şi a clinicienilor instruiţi. Acest lucru întârzie diagnosticul de autism, în medie, până la vârsta de 5 sau 6 ani.
Utilizând imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională cercetătorii au examinat 306 persoane cu vârsta cuprinsă între 8 şi 39 de ani, 138 dintre ei erau dignosticaţi cu autism iar 168 nu.
Oamenii de ştiinţă au analizat conectivitatea funcţională, care se referă la sincronizarea activităţii în diferite regiuni ale creierului, pe două tipuri de reţele, unimodale şi supramodale, în zone ale creierului de sub cortexul cerebral.
Zonele subcortice conţin structuri care primesc inputuri de la şi către cortex de la organele senzoriale şi joacă un rol important în funcţiile cognitive şi sociale.
În urma studiului cercetătorii au constatat că există o legătură excesivă în conexiunile unimodal-subcortical şi sub-conectivitate în conexiunile supramodal-subcortice pentru indivizii cu autism.
Găsirea biomarkerilor pentru tulburările din spectrul autist poate ajuta foarte mult la identificarea timpurie a celor suferinzi şi la iniţierea precoce a intervenţiilor cum ar fi terapia comportamentală cognitivă sau predarea abilităţilor sociale necesare şi în cele din urmă repararea conexiunilor dintre senzoriale şi cele mai înalte procese senzoriale cognitive.
