Un medicament prescris în mod uzual pentru inimă poate încetini progresia bolii Huntington, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Centrul medical al Universităţii din Iowa. Boala Huntington sau corea Huntington este o afecţiune neuro-degenerativă progresivă ereditară (genetică), care se manifestă prin afectarea mişcărilor (coree), afectare cognitivă şi tulburări comportamentale. Cel mai frecvent boala debutează în jurul vârstei de 30-40 de ani. Boala afectează ţesutul cerebral, determinând disfuncţia şi moartea neuronilor.
Boala Huntington este o afecţiune neurodegenerativă ereditară, caracterizată prin demenţă, declin cognitiv, coordonare defectuoasă a muşchilor, şi coree. Această tulburare genetică (cu transmitere autozomal dominantă), afectează sistemul nervos central şi provoacă degenerarea progresivă a celulelor creierului.
Pacienţii care suferă de boala Huntington au o mutaţie genetică care determină proteinele să se plieze greşit şi să se aglomereze în creier. Aceste aglomerări interferează cu funcţia celulară şi duc în cele din urmă la moartea celulelor. Pe măsură ce boala progresează, pacienţii îşi pierd capacitatea de a vorbi, de a merge, de a înghiţi şi de a se concentra. Majoritatea pacienţilor mor într-o perioadă de 10 – 20 de ani de la apariţia primelor simptome.
Utilizând informaţii clinice dintr-o bază de date observaţională de peste 21.000 de persoane cu Huntington, laboratorul universităţii americane din Iowa (UI) a constatat că utilizarea medicamentelor beta-blocante - utilizate în mod obişnuit pentru tratarea problemelor cardiace şi a tensiunii arteriale - a fost asociată atât cu un debut semnificativ mai târziu al simptomelor bolii pentru persoanele aflate în stadii pre-simptomatice, cât şi cu o rată mai lentă de agravare a simptomelor pentru cei cu simptome.
Constatările au fost publicate, luni, 2 decembrie, în revista JAMA Neurology.
„Având în vedere că nu există agenţi de modificare a bolii pentru Huntington, posibilitatea ca beta-blocantele, care sunt ieftine şi au un profil de siguranţă cunoscut, să poată oferi beneficii pacienţilor în diferite stadii ale bolii este foarte interesantă”, spune Jordan Schultz, de la UI profesor asistent de psihiatrie şi autor principal al noului studiu.
„Deşi acestea sunt rezultate timpurii, ele oferă speranţa că ar putea exista ţinte noi, cum ar fi sistemul nervos autonom, pentru a modifica evoluţia bolii Huntington”, a precizat cercetătorul.
Atenuarea mecanismului „luptă sau fugi” ar putea ajuta la tratarea bolii Huntington
Beta-blocantele acţionează prin blocarea acţiunii norepinefrinei, un neurotransmiţător şi hormon implicat în răspunsul organismului „luptă sau fugi”. Echipa de la UI s-au axat pe aceste medicamente întrucât cercetările lor anterioare au arătat că, în comparaţie cu persoanele sănătoase, pacienţii cu Huntington par să aibă un reflex de „luptă sau fugi” mai puternic, chiar şi atunci când sunt în repaus.
„Pacienţii cu Huntington au un sistem nervos simpatic puţin mai activ, acesta fiind cel care determină răspunsul de luptă sau de fugă, şi teoretic au mai multă noradrenalină”, explică Schultz.
Laboratorul UI a emis ipoteza că această schimbare subtilă ar putea contribui la neurodegenerarea care apare în Huntington şi, deoarece beta-blocantele inhibă acţiunea norepinefrinei, au vrut să ştie dacă acestea ar putea avea un rol terapeutic la pacienţii cu Huntington.
Pentru a investiga efectul potenţial al utilizării beta-blocantelor, cercetătorul de la UI a utilizat date din cel mai mare studiu observaţional din lume pentru familiile cu boala Huntington (HD), cunoscut sub numele de Enroll-HD. Această bază de date urmăreşte mai mult de 21.000 de pacienţi cu un diagnostic sau cu risc de Huntington pe parcursul vieţii acestora, colectând informaţii clinice anuale despre simptomele motorii, funcţionale şi cognitive, precum şi despre utilizarea medicamentelor.
Cercetătorii de la UI au identificat două grupuri distincte de pacienţi cu Huntington: cei cu mutaţia genetică care cauzează boala, dar care nu au început încă să prezinte simptome clinice semnificative (grupul preHD), şi pacienţii care au primit deja un diagnostic clinic de boală, denumiţi pacienţi cu manifestări motorii (grupul mmHD). În cadrul fiecărui grup, aceştia au identificat pacienţii care au luat un beta-blocant timp de cel puţin un an.
Apoi, echipa a comparat 174 de utilizatori de beta-blocante preHD şi 149 de utilizatori de beta-blocante mmHD cu acelaşi număr de utilizatori similari de non-beta-blocante.
Analiza echipei a arătat că utilizatorii de beta-blocante preHD au avut un risc anual semnificativ mai mic de a primi un diagnostic clinic de Huntington în comparaţie cu utilizatorii de non-beta-blocante, indicând faptul că utilizarea acestor medicamente a fost asociată cu un debut întârziat al bolii.
În rândul grupului mmHD, cercetătorii au arătat că pacienţii care au luat beta-blocante au avut o încetinire semnificativă a agravării treptate a simptomelor motorii, cognitive şi funcţionale, comparativ cu non-utilizatorii.
O nouă terapie potenţială pentru boala Huntington
Încetinirea sau prevenirea apariţiei simptomelor Huntington este un obiectiv principal pentru modificarea evoluţiei bolii. Arătând că beta-blocantele au fost asociate cu o încetinire a progresiei bolii atât în faza presimptomatică, cât şi în faza simptomatică a bolii, aceste noi rezultate sugerează că beta-blocantele pot oferi beneficii pacienţilor în diferite stadii ale bolii.
„Este important să reţinem că acest studiu raportează asocieri între utilizarea beta-blocantelor la pacienţii cu Huntington şi întârzierea debutului şi încetinirea progresiei bolii, dar datele nu dovedesc cauza şi efectul”, avertizează Schultz, care este, de asemenea, membru al Institutului de Neuroştiinţe din Iowa.
Cu toate acestea, aceste rezultate oferă dovezi timpurii că sistemul nervos autonom poate fi o ţintă terapeutică pentru modificarea bolii Huntington, a completat cercetătorul.
În plus faţă de continuarea cercetărilor pentru a înţelege modul în care disfuncţia autonomă observată ar putea fi vizată pentru modificarea bolii, echipa UI speră, de asemenea, să efectueze un studiu clinic cu beta-blocante ca potenţial modificator al bolii Huntington.
Această afecţiune ereditară împiedică funcţionarea corectă a unor părţi ale creierului, ducând la un declin mental şi fizic care se agravează încet în timp.
Simptomele încep de obicei să apară după vârsta de 30 de ani şi sunt fatale, dar acest lucru se poate întâmpla după o perioadă de până la 20 de ani, timp în care boala se agravează.
În prezent nu există un tratament specific pentru boala Huntington, abordarea fiind una de suport, cu rol de încetinire a progresiei şi de menţinere a funcţiilor neurologice un timp cât mai îndelungat. Speranţa de viaţă este de 15-20 ani după apariţia primelor simptome.
