Un medicament împotriva obezităţii a furnizat beneficii pe lângă pierderea în greutate, reducând riscul unui eveniment cardiovascular major, cum ar fi un accident vascular cerebral (AVC), cu 20 de procente la persoanele supraponderale sau obeze cu antecedente de boli de inimă, potrivit unui studiu clinic în fază avansată.
Studiul, denumit SELECT, a implicat 17.500 de pacienţi de 45 de ani sau peste această vârstă, fără antecedente de diabet.
Prin acest studiu, care a debutat în urmă cu aproape cinci ani, s-a dorit să se cunoască dacă injecţia săptămânală prezintă şi alte beneficii medicale.
Rezultatele detaliate ale studiului vor fi prezentate în cadrul unei conferinţe ştiinţifice, la sfârşitul acestui an.
În tratamentul împotriva obezităţii, injecţia săptămânală cu semaglutidă (Wegovy) îi ajută pe pacienţi să se simtă sătuli pentru mai mult timp şi conduce la o pierdere din greutate, în medie, de aproximativ 15 procente atunci când este combinată cu modificări ale alimentaţiei şi cu exerciţii fizice, informează Agerpres.
Producătorul danez de medicamente, Novo Nordisk, a declarat că intenţionează să solicite aprobări de reglementare în vederea unei extinderi a indicaţiilor de pe prospect, în Statele Unite şi Uniunea Europeană, în acest an.