Pentru persoanele care au probleme cu concentrarea, salvarea poate veni pe calea unui nou joc care ajută la îmbunătăţirea capacităţii de concentrare doar prin redare.
Cercetătorii au demonstrat îmbunătăţiri în atenţia adulţilor tineri sănătoşi care au jucat un joc numit ”Decoder” de două ori pe săptămână timp de o lună, potrivit unui raport publicat în ”Frontiers in Behavioral Neuroscience”, la 21 ianuarie.
”Pentru persoanele care au dificultăţi de concentrare şi probleme de a intra în fluxul de la locul de muncă sau la universitate, Decoder ar trebui să îi ajute să-şi îmbunătăţească concentrarea. Jocul nostru se bazează pe studii neuropsihologice şi neuroimagistice”, a declarat autorul Barbara J. Sahakian, profesor şi neurolog la catedra de psihiatrie la Universitatea din Cambridge, citată de Reuters.
Cercetătorii au testat noua aplicaţie la tineri sănătoşi, dar în timp ei speră că vor putea ajuta şi persoanele cu ADHD şi leziuni cerebrale traumatice.
”Sper să începem studiile folosind Decoder la persoanele cu leziuni cerebrale şi la pacienţii cu tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate în 2019 deoarece ambele grupuri au probleme în atenţie şi concentrare”, mai adugat Sahakian.
Pentru a vedea dacă ”Decoder” ar îmbunătăţi capacitatea unei persoane de a se concentra, Sahakian şi colegii ei au recrutat 75 de voluntari sănătoşi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Toţi participanţii au fost supuşi testelor cognitive la momentul iniţial.
O treime din voluntari au fost însărcinaţi să joace ”Decoder” în timpul a opt sesiuni de o oră pe o perioadă de patru săptămâni. O altă treime a jucat bingo în opt sesiuni de o oră, în timp ce grupul final a continuat viaţa fără a practica vreun joc.
La sfârşitul celor patru săptămâni, cei 75 de voluntari au fost din nou testaţi. Când cercetătorii au analizat rezultatele testelor de atenţie standard, au descoperit că voluntarii care au jucat ”Decodor” au avut o concentrare îmbunătăţită şi au avut rezultate mai bune decât oricare din celelalte două grupuri.
Jocul ”Decoder” a fost licenţiat dezvoltatorului de aplicaţii Peak şi este disponibil pentru a fi descărcat de pe Apple App Store, ca parte a aplicaţiei Peak Brain Training.