Un nou sistem wireless dezvoltat în Statele Unite pentru monitorizarea semnalelor vitale ale nou-născuţilor mai fragili, cum ar fi cei născuţi prematur sau cu boli debilitante, permite părinţilor să monitorizeze permanent starea bebeluşilor lor.
Sugarii internaţi în unitatea de terapie intensivă neonatală au în mod obişnuit un număr mare de senzori ataşaţi la pielea lor, cu fire prinse de ele.
Noul sistem realizează monitorizarea prin intermediul a doi senzori ultra-ultrasori care transmit semnalele vitale ale bebeluşului la un computer în care informaţia poate fi procesată în timp real.
Noii senzori - unul deasupra inimii copilului şi celălalt pe călcâiul copilului – ”sunt aproape ca un tatuaj electronic temporar, uşori, neinvazivi sunt imperceptibili, nici măcar nu ştiţi că sunt acolo ”, a spus coautorul studiului John Rogers, director al Center for Bio-Integrated Electronics at Northwestern University în Evanston, Illinois, citat de Reuters.
Senzorii standard pot deteriora pielea bebeluşului prematuri deoarece în special cei cu vârste gestaţionale mai mici de 30 de săptămâni, au pielea foarte subdezvoltată şi este foarte obişnuit ca aceşti copii să aibă răni pe piele atunci când li se îndepărtează benzile, susţin autorii cercetării.
Un alt avantaj al noului sistem este că senzorii nu trebuie conectaţi la o sursă de alimentare. Acestea se încarcă în mod similar cu telefoanele moderne care folosesc tehnologia wireless. Copilul trebuie doar să se afle la mai puţin de un metru faţă de antena care primeşte informaţii despre semne vitale şi dispozitivul care permite senzorilor să rămână încărcaţi.
Noul sistem oferă informaţii despre temperatura pielii, ritmul cardiac, rata de respiraţie şi oxigenarea sângelui. Şi pentru că cei doi senzori trimit date în timp real, este posibil să se măsoare cât de repede se scurge sângele prin corp, permiţând medicilor să calculeze uşor şi tensiunea arterială.