Un program bazat pe realitate virtuală ar putea fi la fel de eficient precum terapia clasică pentru reducerea răului de înălţime, arată un studiu britanic citat de Reuters.
În urma unor teste care s-au desfăşurat pe o perioadă de patru săptămâni, indicatorul care măsoară frica de înălţime s-a redus, în medie, cu două treimi la voluntarii care au purtat o cască de realitate virtuală.
Casca a fost programată cu situaţii provocatoare de temeri, precum mersul pe o platformă situată deaupra unei prăpăstii sau salvarea unei pisici dintr-un copac înalt.
“În realitatea virtuală, persoanele intră în mod repetat în situaţii care în viaţa de zi cu zi le provoacă temeri şi sunt ajutaţi să descopere cele mai bune moduri de a gândi, a simţi sau a se comporta”, a declarat şeful echipei care a realizat studiul, Daniel Freeman de la Universitatea Oxford.
“Este remarcabil că faptul că oamenii sunt conştienţi că este vorba doar de simulări şi încearcă lucruri pe care nu le-ar face în viaţa reală”, a adăugat el.
Deşi metoda ar putea avea efect şi asupra altor fobii, cercetătorii au ales să încerce metoda asupra răului de înălţime deoarece este cea mai răspândită fobie, ce afectează unul din cinci oameni.
În cadrul terapiei cu realitate virtuală nu a fost prezent niciun medic, ci doar un “antrenor virtual” care îl ghida pe fiecare participant în exerciţii.
Antrenorul virtual le punea participanţilor diverse întrebări, la care se poate răspunde cu ‘da’ sau ‘nu’, şi şi în funcţie de răspunsuri oferea sugestii.
La acest studiu au participat 100 de subiecţi, din care 49, desemnaţi aleatoriu, au primit câte şase şedinţe de realitate virtuală de 30 de minute fiecare, în timp ce ceilalţi nu primit niciun fel de terapie pentru răul de înălţime în aceeaşi perioadă.
Participanţii la studiu au avut rău de înălţime de 30 de ani, în medie.
Potrivit studiului, publicat recent în The Lancet Psychiatry, jumătate dintre participanţii care au primit terapie cu realitate virtuală au înregistrat indicatori ai temerii de înălţime mai mici cu cel puţin 25 de puncte (100 fiind cel mai înalt indice al fricii), în timp ce grupul care nu a primit niciunfel de terapie a înregistrat modificări nesemnificative ale indicatorilor.
Totuşi, cercetătorii consideră că terpaia bazată pe realitate virtuală nu va înlocui terapia clasică, însă o poate completa, mai ales în contextul unui număr redus de medici specializaţi în astfel de terapii.
În prezent, realitatea virtuală este luată tot mai mult în calcul pentru diverse terapii. Astfel, circa 100 de persoane care suferă de demenţă vor lua parte la un program finanţat de guvernul Marii Britanii în care este folosită realitatea virtuală pentru a-i ajuta pe pacienţi să-şi recapete memoria.