O echipă de specialişti britanici a utilizat în premieră într-o unitate non-chirurgicală din Regatul Unit ceea ce se estimează a fi cea mai mică pompă cardiacă artificială din lume.
Centrul medical cardiovascular, din cadrul spitalului din regiunea Lincoln, a utilizat o pompă cardiacă Impella în timpul unei proceduri de angioplastie coronariană (stent) în luna iunie.
Dispozitivul ajută temporar inima să pompeze sânge şi oxigen în corp în timpul unei operaţii.
Procedura în premieră pentru această unitate medicală a fost efectuată unui britanic, în vârstă de 83 de ani, fost şofer de autocar. Operaţia ar fi fost considerată prea „riscantă” în cazul în care dispozitivul nu ar fi fost disponibil.
Reprezentanţi ai spitalului din Regatul Unit au declarat că inima artificială a mai fost folosită în spitale din Marea Britanie, dar centrul din Lincoln este una dintre primele unităţi non-chirurgicale care au început să o folosească.
Potrivit medicilor cardiologi, procedura a durat aproximativ trei ore timp în care dispozitivul a preluat funcţia inimii pentru o anumită perioadă de timp.
„Dispozitivul a făcut exact ceea ce aveam nevoie", a declarat pentru BBC, medicul cardiolog Vinod Venugopal, care l-a operat pe bărbat.
„Cea mai satisfăcătoare parte pentru toţi cei implicaţi este să-l vedem pe pacient zâmbind şi discutând cu echipa”, a mai adăugat el.