Cardiologia intervenţională reprezintă o specialitate revoluţionară, axată pe diagnosticul şi tratamentul minim invaziv al afecţiunilor cardiace şi vasculare. Spre deosebire de o intervenţie de chirurgie cardiovasculară tradiţională, într-o procedură de cardiologie intervenţională sunt utilizate catetere, adică nişte tuburi mici, care sunt introduse prin vasele de sânge, fiind evitate astfel inciziile ample, accelerând recuperarea şi optimizând rezultatele clinice.
Prin tehnici avansate de imagistică şi instrumente specializate, cardiologii intervenţionişti asigură restabilirea fluxului sanguin şi tratarea unor afecţiuni variate, de la cardiopatie ischemică la diferite urgenţe cardiovasculare, precum infarct miocardic acut. Evoluţia continuă a tehnologiei consolidează rolul acestei discipline în îngrijirea cardiovasculară, facilitând tratamente tot mai eficiente şi personalizate, cu beneficii semnificative asupra calităţii vieţii pacienţilor.
În Laboratorul de Cateterism al Spitalului Clinic SANADOR, procedurile de diagnostic şi tratament sunt realizate de medici cardiologi cu supraspecializare în cardiologie intervenţională şi cu vastă experienţă în domeniu. Laboratorul este dotat cu două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, care permit investigaţii şi intervenţii de înaltă precizie. În plus, pentru siguranţa pacienţilor, procedurile se desfăşoară într-un mediu steril, asigurat de un sistem modern de ventilaţie cu presiune pozitivă, care elimină ionii generaţi în timpul procedurilor şi reduce expunerea la radiaţii.
Afecţiuni tratate prin cardiologie intervenţională
Cardiologia intervenţională asigură diagnosticul avansat şi tratamentul minim invaziv al unor afecţiuni cardiovasculare, eliminând necesitatea intervenţiilor pe cord deschis. Prin utilizarea cateterelor şi a tehnologiilor de vârf, sunt abordate atât bolile vasculare, inclusiv cele ale arterelor coronare, cât şi afecţiunile structurale ale inimii, asigurând restabilirea fluxului sanguin şi optimizarea funcţiei cardiace.
La Spitalul Clinic SANADOR sunt diagnosticate şi tratate endovascular o gamă largă de afecţiuni cardiace şi vasculare, inclusiv cardiopatia ischemică, angina pectorală, infarctul miocardic acut, stenozele carotidiene, stenozele arterelor renale, ischemia mezenterică, tromboza aortică şi ischemia membrelor inferioare. De asemenea, procedurile intervenţionale permit tratarea valvulopatiilor, a malformaţiilor cardiace congenitale (cum ar fi defectele septale şi persistenţa canalului arterial), precum şi a tulburărilor de ritm şi de conducere cardiacă.
Proceduri de cardiologie intervenţională
Printre cele mai frecvent utilizate proceduri de cardiologie intervenţională se numără angioplastia şi implantarea de stenturi, tehnici esenţiale în tratamentul obstrucţiilor arterelor coronare. Angioplastia, în toate formele ei, de la angioplastie coronariană, periferică, carotidiană, cerebrală sau renală, presupune utilizarea unui balon de dimensiuni reduse pentru dilatarea arterei afectate, facilitând restabilirea fluxului sanguin, fiind urmată de implantarea unui stent metalic de tip plasă pentru menţinerea deschiderii vasului de sânge.
Aceste intervenţii joacă un rol crucial în gestionarea infarctului miocardic şi a altor afecţiuni coronariene. De asemenea, cardiologia intervenţională cuprinde proceduri destinate reparării sau înlocuirii valvelor cardiace disfuncţionale, precum şi tehnici de închidere a defectelor septale, reprezentând soluţii eficiente pentru corectarea comunicărilor anormale dintre camerele inimii.
În Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de proceduri de diagnostic şi tratament endovascular, precum coronarografie, ventriculografii, arteriografii şi diverse tipuri de angioplastii, precum cele coronariene cu balon şi stent, carotidiene sau angioplastia periferică. De asemenea, sunt realizate intervenţii pentru diagnosticarea şi tratarea malformaţiilor arteriovenoase, embolizări în cazul tumorilor benigne şi maligne, dar şi proceduri avansate, precum tromboaspiraţia venoasă cu sistemul AngioJet şi aterectomia cu sistemul Jetstream pentru boala arterială periferică.
În funcţie de indicaţie, pacienţii au acces şi la tratamente structurale minim invazive, cum ar fi implantarea transcateter a valvei aortice (TAVI), prin care se efectuează tratamentul stenozei aortice, repararea endovasculară a anevrismelor aortice (EVAR şi TEVAR), închiderea defectelor septale şi repararea transcateter a valvei tricuspide.
La Spitalul Clinic SANADOR sunt realizate şi tratamente intervenţionale avansate pentru tulburările de ritm cardiac. Printre acestea se numără implantarea stimulatoarelor pentru tulburările de conducere, a defibrilatoarelor cardiace pentru aritmii şi diverse forme de cardiomiopatie, dar şi ablaţiile cardiace pentru flutter atrial şi alte aritmii.
Abordarea multidisciplinară a bolilor cardiovasculare, la Spitalul Clinic SANADOR
Cardiologia intervenţională şi chirurgia cardiovasculară reprezintă două modalităţi distincte de abordare a patologiilor cardiace şi vasculare, fiecare având indicaţii şi avantaje specifice. Prima dintre acestea vizează diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor cardiovasculare prin tehnici minim invazive, evitând, pe cât posibil, intervenţiile chirurgicale majore. În contrast, chirurgia cardiovasculară presupune realizarea unor proceduri deschise sau minim invazive asupra structurilor toracice, utilizând incizii de dimensiuni variabile pentru corectarea unor afecţiuni complexe. În numeroase cazuri, o abordare multidisciplinară, care implică atât cardiologi intervenţionişti, cât şi chirurgi cardiovasculari, este esenţială pentru stabilirea celui mai adecvat plan terapeutic, asigurând astfel un tratament personalizat şi integrat.
La Spitalul Clinic SANADOR, colaborarea strânsă dintre specialişti în cardiologie, cardiologie intervenţională, chirurgie cardiovasculară, anestezie şi terapie intensivă cardiovasculară, imagistică medicală facilitează realizarea unor intervenţii cardiovasculare hibride. Acestea permit efectuarea unui tratament intervenţional şi a unui tratament chirurgical în acelaşi timp operator, cu numeroase avantaje pentru pacient.
După intervenţie, pacienţii beneficiază de îngrijiri medicale avansate în Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC) sau în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I, asigurându-se astfel o recuperare optimă şi sigură.