Infecția cronică cu virusul hepatitei B a fost eradicată în premieră de cercetătorii germani

Infecția cronică cu virusul hepatitei B a fost eradicată în premieră de cercetătorii germani
iunie 12 14:45 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Cerceătorii de la Helmoltz Zentrum Munchen și Univeritatea Tehnică din Munchen, lucrând în colaborare cu cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf și Spitalul Universitar Heidelberg, au reușit pentru prima dată să combată o infecție cronică cu virusul hepatitei B în studii realizate pe animale în laborator.

Echipa a arătat că terapia cu celule T poate oferi o vindecare permanentă. Până acum nu a fost posibilă controlarea totală a virusului. Descoperirile au fost publicate în ”Journal of Clinical Investigation”.

Infecțiile cu virusul hepatita B (HBV) sunt o problemă de sănătate globală. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), mai mult de 260 de milioane de persoane din toată lumea sunt infectate cronic cu virusul. Vaccinarea previne noile infecții HBS, dar pentru persoanele ce poartă cronic virusul, nu a fost găsit până acum un leac. Medicamentele disponibile doar previn virusul de a se replica în celulele hepatice, dar nu pot să îl elimine. Pe termen lung, acest lucru poate duce la complicații cum ar fi cancerul de ficat sau ciroza, unde țesutul hepatic funcțional este înlocuit de un țesut conectiv fibros.

”În prezent, hepatita B cronică nu poate fi vindecată. Acum am fost capabili să arătăm că terapia cu celule T ce exploatează noi tehnologii prezintă o soluție încurajatoare pentru tratamentul infecției cronice HBV și al cancerului de ficat ce este declanșat de virus. Acest lucru se datorează faptului că aceste medicamente vii reprezintă cea mai potentă terapie pe care o avem la dispoziție în prezent”, a explicat prof. Ulrike Protzer, directoare a Institutului de Virologie la Helmholtz Zentrum Munchen și Technical University din Munchen, ambele parte în German Center for Infection Research (DZIF), citată de sciencedaily.com.

Conform dr. Karin Wisskirchen, autoarea principală a studiului, noua terapie cu celule T a fost dezvoltată specific ca o abordare pentru combaterea infecției HBV și cancerului la ficat asociat cu HBV. Este știut că la pacienții infectați cronic, celulele T specifice virusului nu pot fi detectate sau demonstrează o activitate scăzută. Oricum, dacă pacienții înșiși sunt capabili să țină virusul sub control, un răspuns puternic al celulelor T devine detectabil.

Informația genetică pentru receptorii celulelor T specifice HBV a fost obținută de la pacienții cu infecție controlată. În laborator, poate fi introdusă apoi în celulele T din sângele pacienților cu hepatită B cronică. Acest lucru duce la formarea unor noi celule T, active, ce se luptă cu virurul sau cu celulele canceroase induse de virus. Celulele T create în acest fel au fost capabile să elimine complet celulele infectate cu HBV în cultura celulară.

În cooperare cu grupul condus de prof. Maura Dandri din Hamburg, celulele imune au fost apoi testate în cazul unui șoarece de laborator. O singură doză de celule T cu receptorul modificat a fost suficientă pentru controlarea virusului în ficat. Astfel, celulele T au atacat doar celulele infectate și au lăsat în pace țesutul sănătos. Myrcludex B, un medicament experimental dezvoltat de prof. Stephan Urban din Heidelberg a fost administrat apoi pentru a preveni virusul de a infecta din nou celulele sănătoase din ficat după ce celulele T s-ar fi oprit din circulat. Ca un rezultat, infecția a fost complet vindecată.

”Rezultatele promițătoare ale studiului ne vor ajuta să investigăm ulterior potențialul terapiei cu celule T și să mergem mai departe cu studii clinice cu partenerii noștri. Facem astfel un pas decisiv către stabilirea acestei forme de medicină personalizată”, a spus prof. Protzer. Grupul ei va continua să exploreze metode de aplicare a terapiei asupra celui mai larg grup posibil de pacienți. Helmoltz Zentrum din Munchen a licențiat părți ale terapiei sale cu celule T către SCG Cell therapy Pte. Ltd. ”Împreună cu partenerul nostru planificăm un studiu clinic pentru a studia tratamentul pacienților cu carcinom hepatocelular asociat cu HBV”, a explicat dr. Wisskirchen.

Terapia cu celule T este o zonă foarte inovativă ce a câștigat interes datorită succesului semnificativ al studiilor clinice în tratamentul limfomului.

scrie un comentariu

3 Comentarii

  1. Daniel
    august 12, 16:10 #1 Daniel

    Am o intrebare tare curioasa. Cand, cine si care sunt dovezile stiintifice ale izolarii virusului (documenta oficial acceptat la nivel mondial)?

    Va multumesc.

    Răspunde acestui comentariu
  2. Cata
    iunie 22, 23:51 #2 Cata

    Dacă sa aprobat de ce nu se gasete și in romania ?

    Răspunde acestui comentariu

Adaugă un comentariu