Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a rectificat în uşoară scădere finanţarea programelor naţionale de sănătate curative din primul semestru din acest an. Cele mai mari sume rămân alocate, ca şi în anii anteriori, pentru programele de oncologie, diabet şi dializă.
Astfel, bugetul total al acestor programe din semestrul I este de un buget total de 4,55 miliarde lei, în scădere de la 4,61 miliarde lei în varianta iniţială, stabilită în luna mai.
Bugetul rectificat pentru ianuarie-iunie 2021 a fost stabilit printr-un ordin al preşedintelui CNAS, publicat joi în Monitorul Oficial.
Ordinul preşedintelui CNAS prevede credite bugetare pentru primul semestru din 2021 de 4,548 miliarde ei şi credite de angajament de 4,258 miliarde lei.
Diferenţa dintre creditele bugetare şi creditele de angajament este că primele sunt acoperite în bugetul din anul respectiv (2021, în acest caz), în timp ce creditele de angajament includ cheltuieli care pot fi angajate în perioada respectivă, dar urmează să fie plătite din bugetele viitoare.
Astfel, bugetul efectiv pentru ianuarie-iunie 2021 este cel cuprins în creditele bugetare, pentru care există finanţare în buget.
Din bugetul pe primele şase luni din acest an prevăzut în ordinul preşedintelui CNAS, cele mai mari sume sunt alocate pentru trei programe, arată calculele 360medical.ro pe baza sumelor prevăzute în buget.
Astfel, programul naţional de oncologie are un buget de 1,527 miliarde lei în semestrul I 2021, aproape neschimbat faţă de varianta iniţială (33,6% din bugetul total), din care 1,377 miliarde lei pentru tratamentul medicamentos al bolnavilor.
Al doilea program naţional ca sumă alocată este cel pentru diabet zaharat, cu o valoare de 1,049 miliarde lei în ianuarie-iunie 2021, la fel ca în varianta iniţială (23% din bugetul total al programelor naţionale).
Pe locul al treilea ca valoare este programul naţional de dializă (de supleere a funcţiei renale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică), suma alocată fiind de 565,8 milioane lei pentru semestrul I 2021 - în scădere de la 626,8 milioane lei în varianta iniţială a bugetului.
Alte sume importante sunt alocate pentru programul de tratament pentru boli rare (185,5 milioane lei în ianuarie-iunie) şi pentru programul de boli cardiovasculare (100,1 milioane lei).
În 2020, programele naţionale de sănătate curative au avut un buget total de 7,5 miliarde lei.