Colegiul Medicilor a introdus o procedură mai strictă de declanşare a mecanismului de alertă UE în cazul restrângerii sau interzicerii dreptului de practică medicală

Colegiul Medicilor a introdus o procedură mai strictă de declanşare a mecanismului de alertă UE în cazul restrângerii sau interzicerii dreptului de practică medicală

Colegiul Medicilor din România a introdus proceduri mai stricte de declanşare a mecanismului de alertă, care presupune informarea autorităţilor competente din celelalte state ale Uniunii Europene în cazul restrângerii sau interzicerii dreptului de practică a profesiei medicale.

Astfel, o decizie a consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România, publicată joi în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare peste cinci zile, înlocuieşte decizia nr. 18/2018 a aceleiaşi autorităţi.

Noua decizie introduce prevederi mai stricte în legătură cu cazurile supuse procedurii mecanismului de alertă şi cu declanşarea mecanismului de alertă.

Noua decizie prevede, ca şi cea în vigoare în prezent, că sunt supuse procedurii mecanismului de alertă cazurile de restrângere sau de interzicere de către autorităţile sau instanţele judecătoreşti naţionale, în întregime sau în parte, chiar şi cu caracter temporar, a dreptului de practică a profesiei medicale pe teritoriul României.

Potrivit legislaţiei, mecanismul de alertă presupune informarea de către Colegiul Medicilor din România, prin intermediul sistemului de informare a pieţei interne, a autorităţilor competente din statele membre ale UE cu privire la survenirea uneia dintre situaţiile ce fac obiectul mecanismului de alertă.

Noua decizie precizează şapte situaţii pentru care se declanşează mecanismul de alertă: sentinţă penală definitivă, decizie a comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor de restrângere sau de interzicere a dreptului de practică a profesiei medicale, decizie a comisiei superioare de disciplină privind menţinerea sau aplicarea unei sancţiuni de restrângere sau interzicere a dreptului de practică, cerere de suspendare a calităţii de membru al Colegiului Medicilor, cerere de renunţare la calitatea de membru al Colegiului Medicilor, constatarea neavizării certificatului de membru al Colegiului Medicilor din cauza neexercitării profesiei de medic pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de cinci ani şi existenţa unei cereri de reînscrieri în Colegiul Medicilor, atunci când solicitantul îndeplineşte condiţiile legale de reînscriere.

De asemenea, noua decizie stabileşte proceduri mai clare în cazul unor decizii disciplinare de restrângere sau interzicere a dreptului de practică.

Astfel, o soluţie a comisiei superioare de disciplină care dispune restrângerea sau interzicerea dreptului de practică trebuie comunicată colegiului teritorial în evidenţa căruia se află medicul reclamat în cel mult 24 de ore de la adoptarea sa, cu toate informaţiile relevante, inclusiv privind intervalul pentru care se aplică restrângerea sau interzicerea dreptului de practică.

Ulterior, în cel mult 3 zile de la data la care biroului teritorial i s-a comunicat soluţia, acesta trebuie să emită decizia de restrângere sau de interzicere a dreptului de practică şi trebui să o comunice “de îndată” medicului vizat, Colegiului Medicilor şi departamentului care are atribuţii de a opera în baza de date a Colegiului Medicilor.

Ulterior, departamentul de avizări din Colegiul Medicilor analizează deciziile şi decide introducerea acestora în sistemul de informare a pieţei interne a autorităţilor competente din statele membre ale UE.

Până acum procedura era diferită, prevăzând că deciziile comisiilor de disciplină şi alte comunicări ce fac obiectul mecanismului de alertă trebuie înaintate în termen de maximum 2 zile de la înregistrare de către departamentul juridic, “împreună cu un aviz juridic privind propunerea de declanşare ori nedeclanşare a mecanismului de alertă”, către persoana desemnată cu gestionarea Sistemului de informare a pieţei interne.

Această prevedere nu se mai regăseşte în noua decizie a Colegiului medicilor.

viewscnt