Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va constitui comisii pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anii 2021-2022.
Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de către CNAS, care stabileşte criteriile ce stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiilor constituite în baza prevederilor anterior menţionate.
"Comisiile sunt constituite la nivelul asistenţei medicale primare, asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile clinice, asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare şi asistenţei medicale spitaliceşti", se arată în proiect.
Astfel, în cazul asistenţei primare, la stabilirea necesarului de medici de familie cu liste proprii se au în vedere criterii legate de totalul populaţiei, distribuţia acesteia, precum şi populaţia pe unitate administrativ-teritorială, utilizând ultimele date puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică.
Un alt criteriu este legat de numărul optim de persoane înscrise pe lista medicului de familie, care este de 1.800, şi de numărul minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie (de 800 în mediul urban, cu excepţia zonelor neacoperite din punctul de vedere al numărului
necesar de medici de familie).
La începutul lunii martie, proiectul pachetelor de servicii şi a contractului-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale pentru perioada 2021-2022, a fost finalizat de către CNAS.
Noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 iulie, conţine mai multe noutăţi, între care introducerea posibilităţii ca pacienţii să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie, indiferent dacă aceasta se află sau nu în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care este şi medicul prescriptor, şi introducerea unor noi servicii acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate, precum consultaţiile acordate la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice.