Federaţia Solidaritatea Sindicală a solicitat introducerea în contractul colectiv de muncă, negociat în această perioadă cu autorităţile, a unei proceduri privind protecţia salariaţilor din sistemul sanitar împotriva agresiunilor la locul de muncă, ce prevede, între altele, că unitatea medicală răspunde în solidar cu agresorii pentru pagubele aduse salariaţilor.
Potrivit federaţiei sindicale, care reprezintă interesele angajaţilor din sistemul public de sănătate, procedura a fost propusă “având în vedere numărul tot mai mare de agresiuni fizice şi verbale împotriva angajaţilor din Sănătate realizate de pacienţi, aparţinători sau alte persoane”, în scopul reducerii “numărului de cazuri de agresiuni împotriva salariaţilor”.
Proiectul de procedură, consultat de 360medical.ro, ar urma să fie introdus sub formă de anexă la contractul colectiv de muncă.
Proiectul prevede că “toate agresiunile împotriva angajaţilor din Sănătate sunt considerate accidente de muncă, beneficiind de un tratament corespunzător”.
De asemenea, dacă va fi acceptată, procedura obligă unităţile medicale să ofere sprijinul juridic angajaţilor în cercetările şi procesele legate de agresiunile cărora le-au căzut victime.
“Plângerea împotriva agresorilor este înaintată de către unitate. Unitatea răspunde în solidar cu agresorii pentru pagubele aduse salariaţilor”, se arată în proiectul de procedură.
De asemenea, iniţiatorii proiectului au specificat că toate comitetele de securitate şi sănătate în muncă de la nivelul unităţilor medicale au obligaţia de a elabora Planul de măsuri privind protecţia salariaţilor împotriva agresiunilor.
Federaţia sindicală cere, de asemenea, ca elaborarea caietelor de sarcini pentru achiziţia serviciilor de pază şi protecţie să se realizeze doar cu avizul sindicatelor afiliate la federaţiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
De asemenea, procedura prevede că toate agresiunile fizice şi verbale de la nivel de unitate trebuie raportate în cadrul Sistemului Naţionale de Monitorizare a Agresiunilor Împotriva Salariaţilor.
Procedura introduce şi măsuri mai stricte legate de accesul rudelor pacienţilor în spitale.
“Accesul aparţinătorilor cu antecedente de agresiune fizică şi/sau verbală împotriva salariaţilor este permis doar în prezenţa a cel puţin un membru din serviciile de pază. Respectarea programului de vizită şi a regulilor privind accesul altor persoane în unităţile sanitare este parte integrantăa măsurilor de protecţie a salariaţilor”, menţionează proiectul.
De asemenea, procedura elaborată de sindicate prevede că “în toate unităţile sanitare este interzis accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influenţa băuturilor alcoolice, cu excepţia celor prezentaţi în calitate de pacienţi sau pentru stabilirea alcoolemiei”.
La începutul lunii octombrie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la finalul unei runde de discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, că noul contract colectiv de muncă pentru angajaţii din sistemul sanitar ar putea fi semnat în cel mult 60 de zile.