Guvernul a prelungit până la 31 martie 2020 valabilitatea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru pentru asistenţa medicală din acest an, la propunerea CNAS

Guvernul a prelungit până la 31 martie 2020 valabilitatea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru pentru asistenţa medicală din acest an, la propunerea CNAS

Termenul de aplicare a pachetelor de servicii medicale şi a contractului-cadru pentru asistenţa medicală valabile în 2018-2019 a fost prelungit până la 31 martie 2020 de către guvern, care a aprobat miercuri o hotărâre propusă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Actul normativ a fost prezentat în 3 decembrie de 360medical.ro.

Astfel, hotărârea de guvern prevede că “termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, (…) se prelungeşte până la data de 31 martie 2020”.

Decizia este motivată de faptul că hotărârea de guvern nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru îşi încetează valabilitatea la data de 31 decembrie 2019.

În plus, “contractul-cadru aplicabil din anul 2020 şi normele metodologice de aplicare a acestuia trebuie să intre în vigoare la aceeaşi dată”, iar “normele metodologice de aplicare a hotărârii de Guvern nu pot fi definitivate şi avizate / aprobate decât după aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2020 (pentru a putea fi stabilite valori de punct, tarife)”, motiva nota de fundamentare a proiectului.

CNAS a pregătit acest act normativ “pentru a fi asigurat un acces neîntrerupt al asiguraţilor la medicamente şi investigaţii medicale paraclinice necesare pentru diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea bolilor, inclusiv a celor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei”.

Iniţiatorii proiectului de act normativ au mai argumentat că bugetul pentru anul 2020 nu a fost aprobat, astfel că nu se cunoaşte dimensiunea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi nici valoarea fondurilor alocate diferitelor segmente de asistenţă medicală.

După aprobarea bugetului pe 2020 vor putea fi stabilite tarifele aferente unor servicii medicale, valoarea punctului „per capita” şi a punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, suma orientativă medie lunară pe medic specialist la nivel naţional pentru medicii de medicină dentară, precum şi tarifele aferente serviciilor medicale spitaliceşti.

În prezent, pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale: servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic, consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei, consultaţiile de planificare familială, servicii de prevenţie şi activităţi de suport.

De asemenea, pachetul de servicii medicale de bază în asistenţa medicală primară cuprinde servicii medicale curative, servicii medicale de prevenţie şi profilaxie, servicii medicale la domiciliu, servicii medicale adiţionale, activităţi de suport.

În octombrie, CNAS a anunţat că a pregătit pachetele de servicii şi contractul-cadru pentru asistenţa medicală în perioada 2020-2023, în condiţiile în care până acum aceste reglementări erau valabile doi ani, motivând decizia prin necesitatea de a asigura continuitatea furnizării serviciilor medicale “în cadrul unui sistem de asigurări sociale de sănătate stabil şi unitar”.

Recent, Ministerul Sănătăţii a propus prelungirea termenului de aplicare a programelor naţionale de sănătate aprobate pentru acest an până la 31 martie 2020, tot ca urmare a întârzierii bugetului pe anul viitor.

viewscnt