Metodologia de implementare a proiectului-pilot de îngrijire în ambulatoriu a pacienţilor cu tuberculoză, aprobată de Ministerul Sănătăţii

Metodologia de implementare a proiectului-pilot de îngrijire în ambulatoriu a pacienţilor cu tuberculoză, aprobată de Ministerul Sănătăţii

Metodologia de implementare a proiectului-pilot de îngrijire în ambulatoriu a pacienţilor cu tuberculoză a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii şi a intrat în vigoare, fiind publicată vineri în Monitorul Oficial.

Noua metodologie este cuprinsă într-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 672/2021).

Scopul proiectului-pilot este de a stabili mecanismele necesare pentru realizarea diagnosticului de
tuberculoză şi pentru iniţierea şi monitorizarea tratamentului tuberculozei la nivelul dispensarelor de pneumoftiziologie, pentru pacienţii eligibili.

Proiectul-pilot este coordonat din punct de vedere tehnic de Ministerul Sănătăţii, prin Unitatea de planificare şi implementare de politici ale Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar din punct de vedere metodologic de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Proiectul-pilot se va derula în 2021 în dispensarele de pneumoftiziologie ale sectoarelor 4, 5 şi 6 din Bucureşti şi din judeţele Ialomiţa (dispensarele TB Slobozia, Urziceni şi Feteşti), Botoşani (dispensarele TB Botoşani, şi Dorohoi) şi Maramureş (dispensarele TB Baia Mare, Târgu Lăpuş şi Sighetu Marmaţiei).

Toate persoanele suspecte sau confirmate cu tuberculoză, participante în proiectul-pilot, beneficiază de toate drepturile prevăzute în cadrul Programului naţional de control al tuberculozei.

Anterior, Ministerul Sănătăţii a introdus o indemnizaţie de hrană de 16 lei pe zi pentru pacienţii adulţi cu tuberculoză trataţi în ambulatoriu, în scopul asigurării aderenţei la tratament a pacientului.

viewscnt