Ministerul Sănătăţii propune o nouă lege privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern şi promovarea alăptării care urmează să înlocuiască legea nr. 207/2016, la cererea Comisiei Europene, care consideră că actul normativ aflat în vigoare nu respectă reglementările europene.
Astfel, ministerul a lansat marţi în dezbatere publică un nou proiect de lege, care “reglementează cadrul legal privind marketingul înlocuitorilor laptelui matern şi promovarea alăptării, precum şi practicile aferente acestora, inclusiv furnizarea de informaţii consistente, obiective şi accesibile, într-o formă adecvată publicului”.
Noul proiect a fost elaborat după ce Comisia Europeană a recomandat abrogarea Legii nr. 207/2016 şi elaborarea unui nou act normativ care să fie notificat autorităţilor europene în faza de proiect.
“Reprezentanţii Comisiei Europene au informat în luna aprilie 2017 că perioada de aşteptare de 3 luni (...) nu a început să curgă niciodată, deoarece nu s-a respectat art. 45 (3) din Regulamentul nr. 1169/2011 conform căruia toate proiectele de acte normative care prevăd includerea unor noi informaţii (respectiv informaţii suplimentare faţă de cele prevăzute de acquis-ul comunitar) pe etichetele produselor alimentare se notifică Comisiei Europene în stadiul de proiect”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Legea nr. 207/2016 include prevederi cu incidenţă în legislaţia comunitară, ceea ce înseamnă că statele membre ale UE au nevoie de o armonizare suplimentară.
Constituţia României prevede, de altfel, că legislaţia Uniunii Europene cu caracter obligatoriu are prioritate faţă de legislaţia actuală din România.
“Prin armonizarea deplină a prevederilor legii cu legislaţia Uniunii Europene actul normativ va putea fi pus în aplicare şi va produce efecte în limitarea reclamei comerciale agresive a produselor ce înlocuiesc laptele matern, favorizând creşterea ratei alăptării, îmbunătăţirea nutriţiei copilului şi scăderea riscului de apariţie a obezităţii”, menţionează expunerea de motive.
Proiectul de lege introduce prevederi mai stricte privind reclamele comerciale.
“Orice fel de acţiuni de informare, educare, comunicare, inclusiv campanii de informare, educare, comunicare sau simpla tipărire şi distribuire de materialele de informare, educare, comunicare, referitoare la nutriţia sugarilor, pot fi organizate şi desfăşurate numai cu avizul Ministerului Sănătăţii. Avizul trebuie solicitat de către iniţiatorul acţiunii de informare, educare, comunicare, cu cel puţin 2 luni de zile înaintea datei de începere a acesteia”, se arată în proiect.
Interdicţii
Noul proiect introduce mai multe interdicţii exprese pentru companii şi pentru unităţile medicale:
- Este interzis operatorilor din sectorul alimentar să realizeze activităţi de reclamă a produselor vizate la punctele sau structurile de vânzare, precum şi orice acţiuni de promovare a produselor vizate la nivelul comerţului cu amănuntul sau alte activităţi cu privire la oferte speciale, cupoane de reducere, loterii publicitare, vânzări speciale, vânzări cuplate, premii, cadouri, pachete promoţionale, etalări speciale la vânzare, distribuire de mostre sau orice alte practici asemănătoare.
- Este interzisă realizarea de activităţi de reclamă şi orice alte acţiuni de promovare a produselor vizate atât de către vânzători direcţi, cât şi cu ocazia vânzării la distanţă a produselor.
- Este interzis ca vânzările de soldare ori de lichidare să fie precedate sau însoţite de publicitate.
- Este interzisă folosirea de către operatorii din sectorul alimentar a reducerilor de preţ precum şi oricăror altor politici ori practici comerciale sau de stabilire a preţurilor ca mecanisme ori obiect al reclamei, publicităţii sau promovării produselor vizate.
- Este interzisă oferirea, distribuirea sau furnizarea de mostre a produselor vizate ori oferirea de cadouri de către operatorii din sistemul alimentar, direct sau indirect, către public în scopul promovării produselor respective.
- Personalului de marketing, în exerciţiul atribuţiilor ori a obligaţiilor asumate, îi este interzis să contacteze, direct sau indirect, gravidele, mamele de sugari, membrii ai familiilor acestora ori personalul din sistemul de sănătate.
- Este interzisă folosirea sistemului de sănătate, cu ocazia unor întruniri sau manifestări ştiinţifice medicale, sau a vreunei locaţii a vreunui spaţiu oferite de aceasta în scopul expunerii de produse vizate, reclame sau pentru realizarea oricărui tip de promovare a produselor vizate cu excepţia transmiterii de informaţii.
- În cadrul sistemului de sănătate este interzisă comercializarea produselor vizate.
- În cadrul sistemului de sănătate, operatorilor din sectorul alimentar le este interzis să ofere ori să pună la dispoziţia personalului din sistemul de sănătate, gravidelor, mamelor de sugari ori membrilor familiilor acestora, indiferent cu ce titlu şi în ce mod, produsele vizate.
- Personalului din sistemul de sănătate îi este interzis să pretindă sau să primească bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, din partea operatorilor din sectorul alimentar, direct sau indirect, pentru a promova sau a face reclamă produselor vizate.
- Este interzisă transmiterea cu titlu gratuit, oferirea sau furnizarea de mostre a produselor vizate ori cadouri care să promoveze produsele vizate sau să facă reclamă la acestea către gravide, mame de sugari, membrii familiilor acestora ori către populaţie de către personalul din sistemul de sănătate.
De asemenea, legea prevede că angajaţii din sistemul de sănătate care primesc de la companii din sectorul alimentar sponsorizări pentru burse de studiu sau de cercetare în vederea participării la conferinţe profesionale sau pentru orice alte activităţi similare sunt obligaţi să aducă la cunoştinţă, în scris, angajatorului că beneficiază de una dintre facilităţile menţionate.
Sancţiuni
Proiectul de lege prevede că nerespectarea prevederilor menţionate anterior constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei în cazul faptelor săvârşite de către persoanele fizice şi cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei în cazul faptelor săvârşite de persoane juridice.
Noua lege ar urma să intre în vigoare de la 11 mai 2020, dată de la care Legea nr. 207/ 2016 se abrogă.