Ordinul care permite aplicarea tarifului de 50 lei pentru testarea anti-Covid-19 la medicii de familie a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial.
Este vorba de ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS (nr. 58/4/2022), care pune în aplicare a prevederile unui act normativ adoptat în 29 decembrie 2021 caqre a modificat prevederile ordonanţei de urgenţă (OUG) nr. 3/2021 (privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, privind plata furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, care desfăşoară activitatea de vaccinare).
OUG nr. 3/2021, în forma modificată, permite medicilor de familie să realiza teste rapide de antigen pentru Covid-19 care vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate la un tarif de 50 lei pe persoană. Pentru aplicarea măsurii era nevoie de legislaţie secundară, introdusă prin ordinul nr. 58/4/2022.
"Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare de la persoanele cărora li s-a acordat serviciul de testare, validată ca serviciu prin raportarea informaţiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană şi cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecţie necesare testării şi se decontează de la data încheierii contractului", prevede noul ordin.
Validarea şi decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activităţii de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare de la persoanele cărora li s-a acordat serviciul de testare, potrivit actului normativ.
Controlul modului de decontare a activităţii de vaccinare şi de testare va fi realizat de către echipe formate din personal din cadrul serviciilor specializate din structura Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a caselor judeţene de asigurări de sănătate.
Dacă se constată că au fost decontate sume pentru activitatea de vaccinare sau de testare pentru persoane care nu sunt înregistrate în RENV, respectiv în Corona Forms, sumele se recuperează.
"Urmează procesul de contractare în săptămânile următoare. Menţionăm pe această cale că testarea gratuită în cabinetele medicilor de familie încă nu este posibilă şi îndrumăm pacienţii cu simptome de Covid-19 să apeleze telefonic sau online în continuare Direcţiile de Sănătate Publică pentru a fi testaţi gratuit", a precizat miercuri Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.