Primele excepţii de la testarea pentru Covid-19 în baza definiţiilor de caz

Primele excepţii de la testarea pentru Covid-19 în baza definiţiilor de caz

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a introdus primele excepţii de la testarea pentru Covid-19 în baza definiţiilor de caz, ca urmare a campaniei de vaccinare şi în vederea uşurării accesului pacienţilor la servicii medicale. 

Măsura este inclusă într-o nouă actualizare a definiţiilor de caz pentru Covid-19, în care singura modificare este introducerea acestor excepţii.

Astfel, sunt introduse două categorii de persoane care sunt exceptate de la testarea pentru Covid-19, chiar dacă fac parte din definiţiile de caz (cum ar fi contact direct cu un caz confirmat).

"Sunt exceptate de la testare persoanele asimptomatice vaccinate complet, cu 2 doze, la care au trecut minimum 10 zile de la doza a doua. Sunt exceptate de la testare persoanele care accesează serviciile medicale pentru alte patologii", prevede noul document în care sunt prezentate definiţiile de caz.

Totuşi, INSP recomandă, în continuare, testarea tuturor persoanelor simptomatice (care întrunesc criteriile din definiţia de caz), inclusiv a celor vaccinate complet, cu două doze şi la care au trecut minimum 10 zile de la a doua doză.

Actualizarea precedentă a definiţiilor de caz a fost realizată în 4 ianuarie, când principala modificare a fost confirmarea cazurilor pozitive de Covid-19 şi prin teste rapide de antigen, nu doar prin teste RT-PCR.

viewscnt