Schimbări în cadrul comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii

Schimbări în cadrul comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a efectuat schimbări la nivelul a două comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a numit membrii noii comisii de terapii celulare. 

Astfel, trei ordine semnate joi, 18 februarie, schimbă componenţa comisiilor de hematologie, de terapii celulare şi de microbiologie medicală. Comisia de terapii celulare este una nouă, fiind înfiinţată în 9 februarie, prin ordinul ministrului Sănătăţii nr. 131/2021.

Înfiinţarea noii comisii, a 64-a a Ministerului Sănătăţii, a fost decisă la propunerea comisiei de hematologiei. Noua comisie este constituită din medici specialişti hematologi cu expertiză în transplantul medular atât la pacienţii copii, cât şi la adulţi.

Preşedintele comisiei de terapii celulare este prof. univ. dr. Alina Tănase, fostul preşedinte al comisiei de de hematologie, iar în funcţia de vicepreşedinte a fost numită prof. univ. dr. Anca Coliţă. Şef lucrări dr. Ionuţ Tomuleasa a devenit secretar al comisiei, prin acelaşi ordin al ministrului Sănătăţii.

Ceilalţi cinci membri ai comisiei de terapii celulalre sunt conf. univ. dr. Smaranda Arghirescu, conf. univ. dr. Andrei Coliţă, conf. univ. dr. Horia Bumbea, conf. univ. dr. Erzsebet Lazăr şi şef lucrări dr. Angela Dăscălescu.

La comisia de hematologie, ministrul Sănătăţii l-a numit în funcţia de preşedinte pe conf. univ. dr. Horia Bumbea, anterior vicepreşedinte al comisiei, în locul prof. univ. dr. Alina Tănase, care va ocupa funcţia de vicepreşedinte al comisiei. Şef lucrări dr. Ionuţ Tomuleasa rămâne secretar al comisiei. Ceilalţi 11 membri ai comisiei rămân neschimbaţi.

Prof. univ. dr. Simona Maria Ruţă a fost numită preşedintele comisiei de microbiologie medicală, în locul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care a devenit parlamentar. Vicepreşedinte al comisiei este prof. univ. dr. Luminiţa Smaranda Iancu, iar secretar - şef lucrări dr. Gabriel Ionescu.

Componenţa celor mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii a fost stabilită în 2018.

viewscnt