Ajutor inovator pentru îmbunătăţirea problemelor de respiraţie

Ajutor inovator pentru îmbunătăţirea problemelor de respiraţie

Un dispozitiv nou-dezvoltat ar putea îmbunătăţi simptomele respiratorii şi calitatea vieţii la persoanelor cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), şi, în acelaşi timp, ar putea oferi beneficii şi celor care se confruntă cu stres sau anxietate, sau celor care practică mindfulness, meditaţie sau yoga.

Unul din 10 adulţi suferă de efectele debilitante ale BPOC, potrivit estimărilor. Cercetările în jurul unui nou dispozitiv de respiraţie dezvoltat de pneumologii de la universitatea din Cincinnati oferă promisiuni pentru îmbunătăţirea vieţii celor care suferă de această afecţiune.

Cercetătorii au dezvoltat un dispozitiv hands-free care a dovedit în studiile clinice că poate îmbunătăţi respiraţia la persoanele cu BPOC.

Dispozitivul, botezat PEP Buddy, a fost creat de doctorii Muhammad Ahsan Zafar  şi Ralph Panos.

Dr. Zafar este profesor asociat în cadrul departamentului de îngrijire pulmonară de urgenţă şi medicină a somnului de la Colegiul de medicină al UC, în timp ce dr. Panos este profesor emerit în domeniul îngrijirii pulmonare şi de urgenţă la Colegiul de medicină al UC şi este directorul programului naţional de tele-ICU (tele-terapie intensivă) pentru U.S. Veterans Affairs.

„Atât eu, cât şi dr. Panos examinăm pacienţi cu BPOC, iar aceasta reprezintă o populaţie uriaşă", spune dr. Zafar.

„Viaţa acestor persoane se schimbă în totalitate atunci când au BPOC. Dacă înainte erau persoane active, acum au o afecţiune debilitantă care îi limitează, aşa că am vrut să venim cu ceva uşor, care să-i ajute să-şi îmbunătăţească viaţa", spune medicul.

La persoanele cu BPOC, durează mai mult timp scoaterea aerului din plămâni, inspirat la fiecare respiraţie, din cauza căilor de aer îngustate. Prin urmare, atunci când respiră repede, cum ar fi în timpul activităţilor fizice, aerul este reţinut în plămâni.

Această acumulare de aer sau „hiperinflaţie pulmonară dinamică" este principalul motiv dificultăţile de respiraţie şi duce, de asemenea, la scăderea nivelului de oxigen.

Pe măsură ce respiraţia devine dificilă în timpul activităţilor fizice, oamenii devin din ce în ce mai puţin activi şi mai izolaţi.

Cei doi medici au dezvoltat un dispozitiv hands-free care are dimensiunea unui fluier.

Dr. Zafar spune că a analizat dispozitivele portabile de respiraţie cu presiune respiratorie pozitivă (PEP) de pe piaţă, şi că le-a găsit, mari şi voluminoase, aşa că a încercat să creeze ceva mai simplu şi uşor de utilizat.

Dispozitivul este prevăzut cu un cordon pentru a fi purtat zilnic, în jurul gâtului, şi introdus în gură atunci când este necesar, în timpul sau după efectuarea unui efort.

În cadrul studiului, cei doi medici au examinat persoane cu BPOC care aveau dificultăţi de respiraţie şi le-au dat două sarcini.

„Am efectuat un test de mers de şase minute cu şi fără dispozitiv", spune dr. Zafar. „Li s-a dat dispozitivul pentru a-l lua acasă şi a-l folosi în rutina lor zilnică. Peste două săptămâni, a avut loc o urmărire pentru a vedea ce influenţă a avut utilizarea PEP Buddy asupra scorurilor pentru dificultăţile de respiraţie şi a calităţii vieţii"

Studiul a constatat că 72% dintre participanţi au avut un impact semnificativ în ceea ce priveşte reducerea dificultăţilor de respiraţie şi îmbunătăţirea calităţii vieţii lor.

Persoanele care au avut un nivelul de oxigen scăzut în timpul mersului, 36% dintre ei nu s-au mai confruntat cu un nivel scăzut de oxigen atunci când au folosit PEP Buddy.

Acesta este primul dispozitiv mecanic care a demonstrat un astfel de impact asupra nivelului de oxigen la persoanele cu BPOC.

Maja Flannery, o utilizatoare a PEP Buddy cu boală pulmonară cronică şi obstrucţie a fluxului de aer, spune că dispozitivul i-a schimbat viaţa de zi cu zi.

„Sunt extrem de fericită că am fost suficient de norocoasă să fac parte din studiu şi că am putut folosi acest mic dispozitiv minunat pentru a respira mai bine", spune ea.

„Îl folosesc când mă trezesc dimineaţa. Mă ajută în privinţa necesarului de aer, atunci când schimb poziţia de la culcat la stat în picioare, şi îmi antrenează plămânii pentru a-i pregăti mai bine pentru zi" a explicat Maja.

„Mi se pare util pentru a scoate aerul reţinut atunci când sunt activă, astfel încât pot juca mingi mai lungi la tenis. Prietenii mei râd spunând că este fluierul meu magic", a mai comentat ea.

Potrivit celor doi medici, următorul pas este acela de a efectua un studiu pe termen lung pentru a vedea impactul asupra utilizării acestui dispozitiv inhalatoarelor, a vizitelor la departamentul de urgenţă şi a simptomelor şi capacităţii funcţionale pe termen lung la persoanele cu BPOC.

PEP Buddy poate veni în completarea programelor de reabilitare pulmonară pentru o îmbunătăţire mai rapidă şi pentru susţinerea unor rezultate mai bune, spun cei doi medici care explorează şi alte utilizări ale dispozitivului în domeniul sănătăţii.

„În calitate de medic, sunt mulţumit că oferim ceva nou care poate îmbunătăţi efectiv viaţa oamenilor", spune dr. Zafar. „Aceşti oameni sunt cu adevărat debilitaţi şi nu au la îndemână prea multe instrumente pentru a-şi îmbunătăţi simptomele în acest moment. PEP Buddy ar putea fi un astfel de instrument", a mai spus medicul.

Cercetarea a fost publicată în revista Respiratory Care.

viewscnt