Un nou dispozitiv, considerat cel mai eficient din lume pentru screeningul precoce al autismului, este deja folosit în Australia şi alte 10 ţări şi poate detecta copiii cu cel puţin trei ani mai devreme decât testarea tradiţională.
Un studiu pe 13.500 de copii din statul Victoria, Australia, care a durat peste cinci ani a constatat că SACS-R este extrem de precis în identificarea copiilor foarte mici cu tulburare de spectru autist. Dintre sugarii şi copiii mici cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de luni semnalizaţi de instrument, 83% au fost diagnosticaţi ulterior cu autism.
La preşcolari, control SACS-PR a identificat cu o precizie de 96% copiii cu tulburare de spectru autist.
Conform studiului, este critic necesar ca SACS-R şi SACS-PR să fie folosite în Australia şi în lume, ca parte a controalelor regulate de sănătate pentru sugari şi preşcolari, a declarat Josephine Barbaro, cercetător principal la centrul pentru cercetarea autismului, OTARC, şi profesor asociat la universitatea La Trobe.
„Părinţilor li se spune adesea să mai aştepte şi să mai vadă atunci când îşi exprimă îngrijorarea cu privire la dezvoltarea copilului lor. Asta înseamnă că vârsta medie de diagnosticare este în jur de patru până la cinci ani, iar oportunităţile de sprijin timpuriu sunt ratate. Folosirea acestui instrument extrem de eficient de către un profesionist instruit din domeniul sănătăţii primare în timpul controalelor de sănătate de rutină ca screening pentru autism ar face o diferenţă uriaşă pentru diagnosticarea timpurie. Nu numai că SACS este cel mai eficient instrument de screening din lume, dar spre deosebire de multe poate fi folosit în cadrul comunităţii pe populaţii mari, care să permită identificarea timpurie a copiilor foarte mici în toată lumea“, a declarat prof. Barbaro.
Fiecare copil din Victoria care participă la un control de sănătate de rutină la 12, 18 şi 24 de luni este deja testat folosind instrumentul SACS-R, după ce guvernul australian a finanţat trainingul la nivel de stat pentru asistenţii medicali pediatri, în 2019.
De asemenea, specialiştii cred că SACS-PR ar putea fi folosit la controlul de 3,5 ani pentru a creşte eficienţa procesului de identificare şi la preşcolari.
„Identificarea timpurie a autismului cu ajutorul acestui instrument a schimbat deja viaţa a mii de copii şi a familiilor lor în întreaga lume. O contribuţie extraordinară a experţilor în autism de la La Trobe această nouă cercetare va duce probabil la şi mai multe ţări care adoptă instrumentul şi încorporează programe de screening în sistemele lor de sănătate“, a spus profesorul John Dewar, vicecancelarul universităţii.
Diagnosticarea precoce a autismului este critică, spun specialiştii, pentru a permite accesul timpuriu la suport, servicii şi terapii. Mai mult, o diagnosticare la timp îmbunătăţeşte rezultatele dezvoltării copilului, creşte participarea la învăţământul de masă şi reduce sprijinul necesar pe măsură ce copilul creşte.
Precizia instrumentelor de screening pentru autism utilizate în alte părţi ale lumii este foarte limitată, inclusiv a binecunoscutului M-CHAT, care are un nivel de precizie de doar 6% atunci când este utilizat într-o populaţie largă de tip comunitate.
Despre instrumentul SACS
Instrumentul de supraveghere a atenţiei sociale şi a comunicării, SACS-R (sugari) şi SACS-PR (preşcolari), a fost dezvoltat şi testat de-a lungul a 15 ani de către profesorul Barbaro. Instrumentul este utilizat pentru a identifica un set de comportamente caracteristice copiilor din spectru de autism începând încă de la vârsta de 11 luni, inclusiv folosirea rară sau inconsecventă a:
- gesturilor, cum ar fi: făcutul cu mâna şi arătatul cu degetul către obiecte
- unui răspuns atunci când copilul este strigat pe nume
- contactului vizual
- imitării sau copierii activităţii altor copii
- exprimării interesului pentru alte persoane
- jocurilor de rol
SACS-R este acum folosit la nivel de stat în Victoria şi Tasmania, iar instruirea cadrelor specializate a fost finalizată în New South Wales, Queensland şi Australia de Sud.
Profesioniştii din domeniul sănătăţii din alte zece ţări din întreaga lume, inclusiv China, Singapore, Polonia, Japonia, Noua Zeelandă, Nepal şi Bangladesh, au fost, de asemenea, instruiţi în utilizarea instrumentului.
Studiul a fost publicat săptămâna trecută în JAMA Network Open.