Beneficiul unor suplimente alimentare în încetinirea degenerescenţei maculare legate de vârstă, confirmat de un nou studiu

Beneficiul unor suplimente alimentare în încetinirea degenerescenţei maculare legate de vârstă, confirmat de un nou studiu

Două studii pentru boli oculare legate de vârstă, AREDS şi AREDS2, au stabilit că suplimentele alimentare pot încetini progresia degenerescenţei maculare legată de vârstă, cea mai frecventă cauză de orbire la persoanele mai în vârstă din SUA.

Într-un nou raport, oamenii de ştiinţă au analizat 10 ani de date AREDS2. Rezultatele arată că formula AREDS2, care a înlocuit formula beta-caroten cu antioxidanţii luteină şi zeaxantină, nu numai că reduce riscul de cancer pulmonar (cauzat de beta-caroten), dar este şi mai eficientă în reducerea riscului de progresie în cazul degenerescenţei maculare legată de vârstă (DMLV), comparativ cu formula originală.

„Deoarece beta-carotenul a indicat un risc crescut de cancer pulmonar pentru fumătorii activi, în două studii sprijinite de NIH, scopul nostru cu AREDS2 a fost acela de a crea o formulă de supliment la fel de eficientă, care să poată fi folosită de oricine, indiferent dacă fumează sau nu. Aceşti 10 ani de date confirmă nu doar faptul că noua formulă este mai sigură, ci că este de fapt mai bună în încetinirea progresiei DMLV“, a declarat dr. Emily Chew, directorul diviziei de epidemiologie şi aplicaţii clinice din cadrul Institutului Naţional de Ochi (NEI), autorul principal al raportului.

AMD este o boală degenerativă a retinei, ţesutul sensibil la lumină din spatele ochiului. Moartea progresivă a celulelor retiniene din maculă, partea retinei care oferă o vedere centrală clară, duce în cele din urmă la orbire.

Tratamentele existente pot incetini sau opri pierderea vederii, dar nu pot vindeca această afecţiune.

Studiul original AREDS, lansat în 1996, a arătat că o formulare de suplimente alimentare (500 mg vitamina C, 400 de unităţi internaţionale de vitamina E, 2 mg cupru, 80 mg zinc şi 15 mg beta-caroten), ar putea încetini semnificativ progresia DMLV, de la stadiul moderat la cel târziu al bolii.

Alte două studii concomitente însă, au arătat că persoanele care au fumat şi au luat beta-caroten au avut un risc semnificativ mai mare de cancer pulmonar decât aşteptat.

În studiul AREDS2, început în 2006, cercetătorii au comparat formularea beta-caroten cu o alta, care avea în schimb 10 mg luteină şi 2 mg zeaxantină. La fel ca beta-carotenul, luteina şi zeaxantina sunt antioxidanţi cu activitate în retină.

Formularea care conţine beta-caroten a fost administrată doar participanţilor care nu au fumat niciodată sau care au renunţat la fumat.

La sfârşitul perioadei de studiu AREDS2 de cinci ani, cercetătorii au concluzionat că luteina şi zeaxantina nu au crescut riscul de cancer pulmonar şi că noua formulare ar putea reduce riscul de progresie DMLV cu aproximativ 26%.

După încheierea perioadei de studiu de cinci ani, participanţilor la studiu li s-a oferit formularea finală AREDS2 care a inclus luteină şi zeaxantină în loc de beta-caroten.

În acest nou raport, cercetătorii au continuat să monitorizeze 3.883 dintre cei 4.203 de participanţi iniţiali la AREDS2 pentru încă cinci ani de la sfârşitul studiului, în 2011.

Cercetătorii au colectat informaţii despre progresia DMLV până la boala târzie şi au verificat dacă au existat diagnostice de cancer pulmonar.

Deşi toţi participanţii au trecut la formularea care conţinea luteină şi zeaxantină după sfârşitul perioadei de studiu, studiul de urmărire a continuat să arate că beta-carotenul aproape a dublat riscul de cancer pulmonar în rîndul persoanelor care au fumat vreodată.

Nu a existat niciun risc crescut pentru cancer pulmonar la cei care au primit luteina/zeaxantina.

În plus, după 10 ani, grupul desemnat iniţial să primească luteină/zeaxantină şi-a redus suplimentar riscul de progresie la DMLV târzie cu 20%, comparativ cu cel desemnat iniţial să primească beta-caroten.

„Aceste rezultate au confirmat că schimbarea formulării noastre de la beta-caroten la luteină şi zeaxantină a fost alegerea potrivită“, a conchis dr. Chew.

viewscnt