O echipă de cercetatori australieni de la Swinburne Anorexia Nervosa (SWAN) Research Group, a descoperit ceea ce se crede a fi primul biomarker pentru anorexia nervoasă. Biomarkerii sunt de obicei utilizaţi în detectarea şi tratamentul bolilor fizice, dar nu au fost niciodată folosiţi până acum în indicarea tulburărilor psihice.
Anorexia nervoasă este o tulburare de alimentaţie care pune viaţa în pericol şi are startul, de cele mai multe ori, la începutul adolescenţei. Afecţiunea este adesea ţinută secret şi este asociată cu negarea persistentă a simptomelor şi rezistenţa la tratament. Tulburarea are cea mai mare rată a mortalităţii dintre toate bolile mintale şi rate scăzute de recuperare. Poate fi greu de diagnosticat şi chiar mai greu de tratat.
Bolile psihice sunt diagnosticate după Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5) şi Clasificarea Internaţională a Bolilor. Ambele metode se bazează pe pacienţii care descriu simptomele şi pe expertiza profesională a unui clinician. Diagnosticarea timpurie a anorexiei nervoase este esenţială şi aici intervin biomarkerii.
Biomarkerii reprezintă caracteristici ale corpului nostru care pot fi măsurate, cum ar fi glicemia, ritmul cardiac, densitatea osoasă. Ei îi ajută pe specialişti să poată detecta, verifica, preveni şi trata bolile fizice. Până acum nu existau biomarkeri stabiliţi pentru a fi utilizaţi în practica clinică a bolilor mintale.
Dr. Andrea Phillipou, care conduce Grupul de Cercetare SWAN, a constatat că o combinaţie între mişcări atipice, spasmatice ale ochiului, mişcări sacadice SWJs (square wave jerks, care se referă la instabilitatea mişcării privirii), împreună cu anxietatea ar putea fi un biomarker promiţător, cu două elemente, pentru identificarea anorexiei nervoase.
SWJs sunt mişcări oculare involuntare, orizontale, în care anomalii saccadice schimbă brusc punctul de fixare al privirii. Fiecare mişcare de tip SWJ începe cu o saccadă iniţială care mută fovea departe de direcţia intenţionată a privirii ţintă. Acesteia îi urmează o a doua saccadă în direcţie opusă, care readuce fovea în poziţia iniţială a privirii ţintă. Saccadele sunt mişcări oculare rapide şi coordonate care au loc simultan şi într-o singură direcţie, şi ele pot fi voluntare sau reflexe involuntare.
Mişcările de tip SWJs au fost observate la persoanele diagnosticate cu anorexie nervoasă, la cele care au suferit de această afecţiune dar s-au recuperat, şi cel mai important, la surorile persoanelor diagnosticate, fapt ce ar putea indica că afecţiunea se moşteneşte genetic.
De asemenea, biomarkerii mai pot indica şi mecanismele biologice implicate într-o boală.
„Mişcările ochilor folosesc regiuni foarte specifice ale creierului, aşa că atunci când vedem aceste tipuri de mişcări oculare atipice, ne putem face o idee despre zonele creierului care nu funcţionează aşa cum ar trebui. Aceste zone sunt implicate şi în alte funcţii legate de anorexia nervoasa, cum ar fi imaginea corporală, şi astfel aflăm care ar fi zonele din creier asupra cărora am putea interveni prin tratament, ca în cazul stimulării non-invazive a creierului", spune dr. Phillipou.
Biomarkerii sunt prezenţi indiferent de starea bolii şi funcţionează ca un soi de determinism genetic, în sensul în care corpul nostru este genetic pre-programat pentru diferite rezultate, unele mai bune decât altele.
„Facem mai multe cercetări şi sperăm că vom putea folosi acest biomarker ca pe un instrument de screening pentru a identifica persoanele care pot fi expuse riscului de a dezvolta anorexie nervoasă. Dacă vom reuşi să facem acest lucru, vom putea implementa, în primul rând, proceduri pentru prevenţia acestei afecţiuni", spune dr. Phillipou.
Specialiştii sunt de părere că această descoperire ar putea schimba viaţa unora dintre cei cu risc de anorexie nervoasă.
Rezultatele acestei cercetări au fost publicate, pe 18 septembrie, în Australian & New Zealand Journal of Psychiatry.
