Colegiul Medicilor a transmis marţi un mesaj de îngrijorare privind amploarea valului 4 al pandemiei în România, avertizând că se apropie pragul la care nivelul mare de îmbolnăviri înseamnă o presiune crescută pe spitale, "presiune care se traduce în primul rând la nivelul secţiilor ATI, acolo unde se face diferenţa între viaţă şi moarte".
Reacţia vine în condiţiile în care, în ultimele săptămâni, numărul pacienţilor infectaţi cu virusului SARS-CoV-2 a crescut într-un ritm accelerat. Marţi, încă 6.789 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, cel mai mare număr de cazuri noi din 10 decembrie 2020.
Astfel, România a depăşit în ultima zi vârful înregistrat în valul al III-lea al pandemiei (6.651 cazuri noi, în 25 martie 2021) şi se apropie de vârful atins de la ânceputul pandemiei, în valul al II-lea (10.269 cazuri noi, în 18 noiembrie 2020).
"În faţa acestei evoluţii îngrijorătoare a pandemiei în ţara noastră, Colegiul Medicilor din România face un apel şi adresează o rugăminte populaţiei să înţeleagă impactul şi consecinţele pe care le poate avea infecţia cu acest virus şi că, chiar şi atunci când vorbim de o formă uşoară, mai bine este să previi, decât să tratezi", se arată în comunicatul Colegiului.
Colegiului Medicilor are şi un mesaj către autorităţi, pentru a găsi şi identifica soluţii corecte şi aplicabile imediat ce pot fi luate pentru limitarea îmbolnăvirilor.
De asemenea, Colegiul susţine în continuare vocea oamenilor de ştiinţă de la nivel internaţional, potrivit cărora vaccinarea este unul dintre cele mai la îndemână şi eficiente instrumente pentru a lupta cu pandemia.
”Populaţia are nevoie de informare corectă. Aceasta este datoria şi obligaţia noastră a tuturor – medici şi autorităţi – în privinţa acestei pandemii, pentru că doar aşa putem să avem o voce credibilă în această ‘mare’ de informaţii, care, din păcate, include uneori şi fake news-uri”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu.
"Da, şi în rândul persoanelor vaccinate există îmbolnăviri, dar proporţia cazurilor este mult mai mare în rândul celor nevaccinaţi şi, potrivit informaţiilor ştiinţifice existente, riscul de a dezvolta o formă severă este mult mai mare la persoanele nevaccinate decât la cele vaccinate. Astăzi şi în perioada următoare, cu toţii trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, ce trebuie înţeleasă prin respectarea normelor de protecţie personală - şi aici mă refer mai ales la purtarea măştii - pentru a limita atât îmbolnăvirea noastră, cât şi nivelul de transmitere", a completat prof. Coriu.
Colegiul subliniază că România a ajuns la 990 de paturi ATI ocupate cu pacienţi cu forme severe de Covid-19, dintr-un total disponibil de 1.131, ceea ce arată că secţiile de ATI sunt colmatate.
"Colegiul Medicilor priveşte cu îngrijorare cum se apropie pragul la care nivelul mare de îmbolnăviri înseamnă deja o presiune crescută pe spitale, presiune care se traduce în primul rând la nivelul secţiilor ATI, acolo unde se face diferenţa între viaţă şi moarte", menţionează organizaţia.
Această informare "reprezintă un îndemn la înţelegere şi înţelepciune, deoarece cu toţii vedem şi auzim cifrele care au crescut exponenţial în ultimele săptămâni".
Colegiul Medicilor face referire la datele din raportul European Center for Disease Control (ECDC), care au la bază cifre şi raportări.
Astfel, România este pe punctul de a fi colorată din nou în roşu pe harta epidemiologică a Europei realizată săptămânal de ECDC în funcţie de rata de incidenţă a Covid-19 în ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori şi de rata de pozitivare a testelor.
Mai mult, ECDC prognozează aproape o dublare a ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în România, dar şi a numărului de decese la un milion de locuitori, în următoarele două săptămâni.