Un juriu din statul american Missouri a decis joi că grupul Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri totale record, de 4,7 miliarde de dolari, către 22 de femei care susţin că s-au îmbolnăvit de cancer ovarian în urma folosirii unei pudre de talc care conţinea azbest, relatează Reuters.
Juriul a decis că Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri compensatorii de 550 milioane dolari şi despăgubiri suplimentare, ca pedeapsă, de 4,14 miliarde de dolari.
Acesta este cel mai mare proces în care este implicat grupul Johnson & Johnson, care a fost dat în judecată de mii de persoane după ce au apărut acuzaţii că pudrele de talc pe care le produce ar provoca cancer.
Procesul desfăşurat la Saint Louis, Missouri, a durat peste cinci săptămâni, în timpul cărora au fost audiaţi mai mulţi experţi. Juriul a luat decizia după deliberări care au durat mai puţin de o zi.
Femeile implicate în proces au afirmat că au folosit pudra de talc şi alte produse ale Johnson & Johnson timp de decenii şi că acestea le-au provocat cancer ovarian.
Ele au acuzat compania că avea cunoştinţă de contaminarea cu azbest a produselor sale cel puţin din anii 1970, dar nu a avertizat consumatorii asupra riscurilor.
Johnson & Johnson a negat că produsele sale ar fi contaminate cu azbest şi că ar provoca cancer, aducând în spriijinul său mai multe studii realizate în ultimele decenii.
Talcul este cel mai moale mineral de pe planetă şi este apropiat de azbest, cu care se află adesea în aceleaşi zăcăminte.
Persoanele care au dat în judecată compania susţin că cele două minerale se amestecă în timpul extracţiei şi procesării, ceea ce face imposibilă îndepărtarea substanţelor cancerigene.
Johnson & Johnson a negat acuzaţiile, afirmând că dispune de mecanisme riguroase de testare şi de purificare a produselor şi că talcul său este necontaminat.