Covid-19 în România: numărul pacienţilor la ATI coboară aproape de 700

Covid-19 în România: numărul pacienţilor la ATI coboară aproape de 700

România a ajuns marţi la 1.072.972 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 681 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială. 

În ultima zi s-au raportat 91 de decese din cauza Covid-19 în România, iar 716 pacienţi cu forme grave ale bolii sunt internaţi la ATI, în scădere cu 37 faţă de ziua precedentă şi cel mai mic număr din octombrie 2020. În total, 4.677 de persoane cu Covid-19 sunt internate în unităţi sanitare, în scădere considerabilă faţă de zilele precedente.

Din numărul total de cazuri confirmate până marţi, 1.027.412 de persoane (95,7%) sunt considerate vindecate.

De asemenea, 29.662 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 91 în ultimele 24 de ore.

În România au fost prelucrate până acum peste 8,72 milioane de teste, din care 32.151 în ultimele 24 de ore sau ale căror rezultatele au fost raportate în ultima zi – 20.634 teste RT-PCR, 11.517 de teste rapide antigenice şi 0 în zilele precedente. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 2,1% - cea mai mică din iunie 2020.

Cele mai multe cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus sunt în Bucureşti (182.649 – 17% din număr de cazuri din ţară), Cluj (57.177) şi Timiş (54.074). La polul opus, Harghita este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (8.203), urmat de Mehedinţi (8.270) şi Tulcea (8.349).

În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (70), Cluj (44) şi Bihor (39).

EVOLUŢIA EPIDEMIEI

Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.

Începând cu 23 martie, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie.

Începând din 22 iulie, numărul de noi cazuri zilnice a depăşit 1.000 în fiecare zi (cu excepţia a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie 2020), România înregistrând al doilea – şi cel mai amplu – vârf al epidemiei de SARS-CoV-2 – cu un număr maxim de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.

Din februarie până în aprilie 2021, România a traversat un al treilea val pandemic. Datele din ultimele săptămâni sugerează că România a trecut de cel de-al treilea val al pandemiei.

Până marţi, pe plan mondial au fost confirmate peste 164,31 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 144,28 milioane (87,8%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 3,4 milioane de decese (rată de deces de circa 2,1%).

viewscnt