România a ajuns miercuri la 532.040 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 7.365 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.
În ultima zi s-au raportat 161 de decese din cauza Covid-19 în Români, iar 1.271 pacienţi cu forme grave ale bolii sunt internaţi la ATI – în scădere faţă de ziua precedentă.
Datele din această săptămână sugerează o plafonare a numărului de cazuri noi sub pragul de 8.000 de cazuri şi o tendinţă uşoară de scădere a ratei de teste pozitive din numărul total de teste.
Din numărul total de cazuri confirmate până miercuri, 425.816 de persoane (80%) sunt considerate vindecate. La ATI sunt internaţi în prezent 1.271 de pacienţi, în scădere cu 5 faţă de ziua precedentă.
De asemenea, 12.821 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 161 în ultimele 24 de ore.
Numărul total al cazurilor active de Covid-19 din România a scăzut cu 1.915 în ultima zi, la 93.403, din care 12.430 de persoane sunt internate în unităţi sanitare, 43.582 persoane în izolare la domiciliu, iar 11.821 în izolare instituţionalizată.
Numărul cazurilor active de Covid-19 din România a scăzut cu aproape 27.000 (sau 22,4%) din 27 noiembrie (când s-a atins un vârf de 120.307) şi până în prezent.
În România au fost prelucrate până acum peste 4,32 milioane de teste, din care 31.458 în ultimele 24 de ore sau ale căror rezultatele au fost raportate în ultima zi – 20.394 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.064 la cerere. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 23,4%.
Cele mai multe cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus sunt în Bucureşti (79.742 – 15% din număr de cazuri din ţară), Cluj (24.652), Iaşi (22.611), Braşov (21.239), Timiş (21.163), Prahova (20.982) şi Constanţa (20.773). La polul opus, Tulcea este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (4.313), urmat de Mehedinţi (4.320) şi Covasna (4.498).
În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (1.946), Constanţa (520) şi Cluj (366).
EVOLUŢIA EPIDEMIEI
Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
Începând cu 23 martie, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie.
Începând din 22 iulie, numărul de noi cazuri zilnice a depăşit 1.000 în fiecare zi (cu excepţia a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie şi 21 septembrie), România înregistrând al doilea – şi cel mai amplu – vârf al epidemiei de SARS-CoV-2.
Din 6 octombrie, numărul zilnic de cazuri noi a depăşit 2.000, iar din 27 octombrie a fost peste 3.000, cu un vârf de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.
Până miercuri, pe plan mondial au fost confirmate peste 68,7 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 47,64 milioane (69,3%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 1,56 milioane de decese (rată de deces de circa 2,3%).