Pentru prima dată, persoane cu diabet de tip 1 nou diagnosticat (T1D), au primit două tratamente cunoscute drept, GABA şi GAD, care s-au dovedit promiţătoare în studiile pe animale şi în insulele pancreatice izolate de la pacienţi.
Un nou studiu clinic iniţiat de cercetători ai universităţii Alabama (UAB), din Birmingham, Statele Unite, şi publicat în Nature Communications, s-a concentrat exclusiv pe copii cu T1D cu debut recent.
Diabetul este o boală care afectează doi hormoni pancreatici - insulina şi glucagonul. La persoanele sănătoase, insulina ajută celulele să preia glucoza din sânge atunci când nivelul de glucoză este ridicat.
La rândul său, glucagonul ajută ficatul să elibereze glucoza în sânge atunci când nivelul de glucoză este scăzut. Astfel, nivelurile de glucoză din sânge rămân constante.
În cazul T1D, autoanticorpii distrug celulele beta pancreatice, eliberarea de insulină este diminuată, iar eliberarea de glucagon este excesivă în raport cu deficitul de insulină. Acest lucru poate provoca, într-un cerc vicios, escaladarea nivelului de glucoză din sânge.
Prin urmare, strategiile de ameliorare sau de vindecare a T1D vizează conservarea celulelor beta secretoare de insulină sau atenuarea excesului de glucagon din celulele alfa.
În ceea ce priveşte inhibarea glucagonului celulelor alfa din acest studiu prin GABA/GAD, studii recente pe animale diabetice au arătat că inhibarea glucagonului duce la dezvoltarea celulelor beta secretoare de insulină şi la ameliorarea hiperglicemiei.
Cercetătorii din cadrul studiului, condus de medici de la UAB, au reuşit să înroleze copiii în primele cinci săptămâni de la diagnosticare, înainte de pierderea totală a celulelor beta. Dintre participanţii la studiu, 40% au avut mai puţin de 10 ani.
Studiul - care a fost limitat la terapia cu GABA în doze mai mici de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), din Statele Unite, fiind primul studiu cu GABA pe oameni - nu şi-a atins rezultatul principal, menţinerea producţiei de insulină de către celulele beta.
Cu toate acestea, a atins rezultatul secundar relevant din punct de vedere clinic, respectiv reducerea nivelului seric de glucagon.
În mod semnificativ, studiul a confirmat siguranţa şi tolerabilitatea GABA cu administrare orală.
În plus, o lucrare separată aflată în curs de revizuire, va descrie un efect salutar al GABA, ca monoterapie sau în combinaţie cu GAD, asupra răspunsurilor la citokine în celulele mononucleare din sângele periferic ale participanţilor la studiu.
GABA este acidul gama aminobutiric, un neurotransmiţător inhibitor major. În pancreasul endocrin, GABA participă la reglarea paracrină - un hormon care acţionează asupra celulelor din apropiere - asupra celulelor beta care produc insulină şi a celulelor alfa care produc glucagon.
În diverse studii pe modele de şoareci, GABA a reuşit să întârzie apariţia diabetului şi să restabilească un nivel normal al glicemiei în sânge după instalarea diabetului. De asemenea, tratamentul cu GABA a dus la scăderi semnificative ale expresiei citokinelor inflamatorii care participă la patogeneza T1D.
GAD este acidul glutamic decarboxilază, enzima care acţionează asupra glutamatului pentru a forma GABA.
Studiile pe animale şi pe celule de insule pancreatice arată că imunizarea cu GAD poate ajuta la conservarea celulelor beta.
Atât GABA, cât şi GAD sunt foarte concentrate în insulele pancreatice, care reprezintă ţinta autoimună a T1D.
Studiul, care s-a desfăşurat între martie 2015 şi iunie 2019, a examinat 350 de pacienţi şi a înrolat 97, a căror vârstă medie a fost de 11 ani. Patruzeci şi unu dintre participanţi au luat GABA cu administrare orală, de două ori pe zi; 25 au luat GABA pe cale orală în combinaţie cu două injecţii de GAD, una la vizita iniţială şi una la vizita de o lună. Ceilalţi 31 de copii au primit un tratament placebo.
Analiza după un an de tratament a inclus 39 în grupul GABA, 22 în grupul GABA/GAD şi 30 în grupul placebo.
„Având în vedere că GABA reduce inflamaţia imunitară la doze mai mari în mai multe modele de rozătoare diabetice, este plauzibil ca dozele crescute sau preparatele cu acţiune mai lungă să ofere concentraţii de GABA suficient de prelungite, peste prag, pentru a conserva celulele insulare, în special în timpul diabetului în stadiul 1”, a concluzionat prof. dr. Gail Mick, din cadrul departamentuului de endocrinologie pediatrică şi diabet, de la UAB, care a condus studiul.
