Ficatul este un organ esenţial ale cărui funcţii includ o serie de procese vitale: fabricarea factorilor de coagulare a sângelui, fabricarea trigliceridelor şi a colesterolului, sinteza glicogenului, producţia de bilă.
Diverse patologii pot afecta pe termen lung funcţiile ficatului: hepatitele virale, ciroza hepatică, tumorile hepatice benigne sau maligne etc. Dacă nu sunt investigate şi tratate corect, acestea pot avansa adesea până la stadiul de afectare hepatică ireversibilă.
Simptome silenţioase în cazul bolilor hepatice
În bolile hepatice, simptomatologia depinde de tipul bolii. Aceasta este variată şi în general apare după ce un volum semnificativ de ţesut hepatic este deja afectat. Pacienţii care prezintă factori de risc în dezvoltarea unei afectări hepatice (infecţii virale cu virus hepatitic B sau C, consum excesiv de alcool, obezitate etc.) necesită examinări şi evaluări periodice.
Evaluările medicale regulate au o importanţă majoră în monitorizarea evoluţiei bolii şi contribuie la stabilirea precoce a diagnosticului de afecţiuni hepatice grave, precum ciroza sau cancerul hepatic. Scopul general al controalelor medicale periodice este de a reduce morbiditatea şi mortalitatea cauzate de aceste afecţiuni hepatice severe.
Printre cele mai frecvente diagnostice în bolile hepatice se numără steatohepatita non-alcoolică şi alcoolică, dar şi hepatitele virale cronice. Toate acestea pot avea o evoluţie gravă, către ciroza hepatică sau cancerul hepatic.
Hepatitele virale cronice
Cele mai răspândite tipuri de hepatite infecţioase sunt cele cauzate de virusurile hepatitice A, B şi C. Afectarea importantă a ficatului apare însă în infecţiile cu virusurile hepatitice B, C şi B + delta.
Aproximativ 20–30% din persoanele infectate cu virusul hepatitic B dezvoltă, în cursul vieţii, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică sau carcinom hepatocelular. În acelaşi timp, majoritatea persoanelor infectate cu virus hepatitic C rămân nediagnosticate, putând transmite mai departe infecţia sau ajungând să fie diagnosticate după apariţia complicaţiilor.
Hepatitele cronice B şi C, steatohepatitele alcoolice şi non-alcoolice, toxicitatea medicamentoasă şi afecţiunile autoimune sunt principalele cauze de apariţie a fibrozei hepatice (cicatrici nefuncţionale în masa ţesutului hepatic). Progresia fibrozei necesită o perioadă îndelungată de agresiune hepatică continuă şi, pe măsura progresiei, creşte conţinutul de colagen şi compuşi serologici, rezultatul fiind perturbarea schimburilor metabolice dintre sânge şi hepatocite.
Tratamentele antivirale pentru hepatitele B şi C au un efect antifibrozant semnificativ. Dacă tratamentul este instituit precoce, fibroza se poate înlătura şi se restabileşte histologia normală a ficatului. Acest proces necesită monitorizare continuă de către medici specializaţi în domeniu, gastroenterologi şi medici de medicină internă, cu experienţă în managementul bolilor hepatice.
Investigaţii utile în diagnosticul afecţiunilor hepatice
În vederea depistării cauzelor afectării hepatice, medicul poate recomanda o serie de investigaţii clinice şi paraclinice pentru corecta evaluare a funcţiei hepatice. Printre acestea sunt incluse mai multe analize de laborator:
- TGP/TGO (ALT/AST) – transaminazele hepatice, enzime prezente la nivelul ficatului, care ajută la transformarea proteinelor în energie;
- Fosfataza alcalină;
- GGT (gama-glutamiltranspeptidaza) – enzimă prezentă în ficat şi pancreas;
- Globulinele;
- Albumina – proteină produsă de ficat, care transportă hormonii şi vitaminele în organism;
- Bilirubina;
- Probe pentru evaluarea funcţiei renale – uree şi creatinină;
- Markeri virali – pentru depistarea virusurilor hepatitice;
- Probe pentru determinarea hemocromatozei;
- Probe de coagulare;
- FibroMax – investigaţie ce combină rezultatele obţinute la determinarea unor markeri biochimici serici (alfa-2-macroglobulina, haptoglobina, apolipoproteina A1, bilirubina totală, GGT, ALT, AST, glicemie bazală, colesterol, trigliceride) cu vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea pacientului, pentru evaluarea gradului de afectare hepatică.
Planul de investigaţii, în cazul bolilor hepatice, poate include:
- Ecografia abdominală;
- Elastografia hepatică;
- Tomografie computerizată;
- Rezonanţă magnetică nucleară;
- Endoscopie digestivă superioară.
Tehnică neinvazivă pentru evaluarea afectării hepatice
Incidenţa în creştere a patologiilor hepatice, cu afectarea insidioasă a ficatului, a făcut necesară dezvoltarea unor tehnici moderne neinvazive de stadializare şi monitorizare a bolilor hepatice, ca alternativă la puncţia biopsie hepatică.
Elastografia hepatică este o tehnică imagistică neinvazivă cu ajutorul căreia se poate determina duritatea hepatică prin elastometrie impulsională. Cu ajutorul unui transductor, sunt emise unde de frecvenţă şi amplitudine joase, care se reflectă diferit în funcţie de duritatea parenchimului hepatic şi care sunt captate de sonda exploratorie.
Elastografia hepatică se realizează cu un dispozitiv ultramodern, neinvaziv, numit Fibroscan, iar manevra în sine este similară ecografiei. Elastografia hepatică de tip Fibroscan este utilizată pentru măsurarea gradului de fibroză a ficatului.
Spre deosebire de biopsia hepatică, metoda Fibroscan este neinvazivă, nedureroasă şi rezultatul se obţine în doar câteva minute. Poate fi repetată ori de câte ori este necesar, fiind în special utilă pentru monitorizarea în timp a evoluţiei bolii hepatice.
Afecţiunile hepatice necesită o monitorizare continuă, cu evaluări complete, care să includă teste de laborator, ultrasonografie sau Fibroscan, la anumite intervale de timp, în scopul ajustării corespunzătoare a tratamentului, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului.
Tratamentul integrat al afecţiunilor hepatice
Tratamentul patologiilor hepatice depinde de complexitatea şi de gradul de severitate a bolii. Astfel, poate varia de la regim igieno-dietetic strict şi tratament medicamentos, în cazul unor patologii hepatice precum steatohepatita, steatoza hepatică simplă, hepatitele virale, până la intervenţii chirurgicale complexe.
Intervenţiile chirurgicale, în cazul tumorilor hepatice, se pot realiza atât clasic (deschis), cât şi minim invaziv, prin intermediul chirurgiei laparoscopice sau robotice. De asemenea, pentru tratamentul tumorilor hepatice care nu au indicaţie chirurgicală, există proceduri minim invazive de tratament realizate cu ajutorul radiologiei intervenţionale prin chemoembolizare hepatică.
Având în vedere complexitatea diagnosticului şi tratamentului pentru afecţiunile ficatului, la SANADOR a fost înfiinţat Centrul Integrat de Excelenţă în Boli Hepatice, în cadrul căruia medicii implicaţi în managementul acestor afecţiuni colaborează eficient şi constructiv, pentru a asigura pacienţilor cele mai bune opţiuni diagnostice şi terapeutice.
