Cancerul tiroidian este una dintre patologiile oncologice cu cele mai mari rate de vindecare, date fiind progresele realizate în diagnostic şi tratament, dar şi accesul mai uşor la cele mai bune servicii în domeniu. În cele mai multe cazuri, tratamentul este chirurgical, completat, atunci când există indicaţii, cu ajutorul terapiei cu iod radioactiv.
Prognosticul pacienţilor cu cancer tiroidian papilar sau folicular este considerat a fi unul excelent, chiar dacă diagnosticul se realizează în stadii mai avansate. Medicina modernă aplică tratamente eficiente, oferind pacienţilor oncologici şanse considerabile de reuşită în lupta cu cancerul.
Glanda tiroidă, situată la nivelul gâtului, este responsabilă de producerea hormonilor tiroidieni, secretaţi în sânge şi apoi transportaţi către ţesuturi. Hormonii tiroidieni – triiodotironina (T3) şi tetraiodotironina (T4) – sunt responsabili de stimularea metabolismului, de acomodarea corpului la un mediu rece sau călduros şi de buna funcţionare a organelor şi sistemelor fiziologice din corpul uman. Celulele tiroidiene produc şi calcitonina, hormon cu rol foarte important în homeostazia calciului.
Cum se diagnostichează cancerul tiroidian?
Cancerul tiroidian se prezintă deseori sub forma unui nodul situat în parenchimul tiroidian şi de cele mai multe ori nu se însoţeşte de simptome. Analizele de sânge nu sunt de ajutor în diagnosticarea cancerului, iar nivelul sanguin al hormonului stimulant al tiroidei (TSH) este de obicei normal. Examinarea clinică, efectuată de către un medic cu experienţă, poate descoperi însă prezenţa unuia sau a mai multor noduli tiroidieni.
Examinarea ecografică a glandei tiroide este primul pas recomandat de medicul endocrinolog în cazul unei suspiciuni de noduli tiroidieni, în scop diagnostic. Ecograful utilizează unde sonore cu frecvenţă înaltă pentru a crea imagini structurale ale parenchimului tiroidian. Imaginile ecografice permit medicului să diferenţieze un nodul tiroidian benign, inofensiv, de unul cu risc crescut şi probabilitate mare de a fi canceros. Evaluarea ecografică a lojei tiroidiene şi a compartimentelor bilaterale ale ganglionilor limfatici centrali şi laterali este inclusă în evaluarea preventivă, de rutină a pacienţilor cu risc crescut de apariţie a unei neoplazii.
Standardul „de aur” pentru diagnosticul de certitudine în cancerul tiroidian este pus cu ajutorul puncţiei aspirative cu ac subţire sau cu ajutorul biopsiei de ţesut tiroidian după excizia completă a nodulilor suspicionaţi. Biopsia de aspiraţie cu ac fin (FNAB) este indicată pacienţilor cărora le poate aduce informaţii valoroase, ce ar influenţa tratamentul ulterior, în funcţie de caracteristicile ecografice şi de constatările clinice legate de nodulul sau nodulii respectivi.
Tratamentul chirurgical în cancerul tiroidian
Cancerul tiroidian metastazează rar, iar atunci când se întâmplă situaţia trebuie tratată cu seriozitate. Cancerul tiroidian se tratează de primă intenţie prin intervenţie chirurgicală de excizie în întregime a glandei tiroide, însoţită de excizia formaţiunilor ganglionare din zona gâtului (disecţie limfatică), ulterior putând fi necesar un tratament suplimentar cu iod radioactiv.
Tiroidectomia este intervenţia chirurgicală chirurgicală prin care este extirpată parţial sau în totalitate glanda tiroidă şi este cel mai frecvent practicată de chirurgi supraspecializaţi în domeniul chirurgiei endocrine cervicale. Deoarece glanda tiroidă prezinta raporturi anatomice strânse cu organe foarte importante, ca traheea, esofagul, marile vase ale gâtului, nervi, tiroidectomia este o procedură chirurgicală extrem de delicată şi este ideal să fie practicată de chirurgi cu mare experienţă, astfel încât posibilele riscuri şi complicaţii să fie drastic diminuate.
Terapia cu iod radioactiv
Terapia cu iod radioactiv este tratamentul standard, aplicat de primă intenţie după excizia chirurgicală a glandei tiroide, pentru pacienţii care suferă de cancer tiroidian papilar sau folicular (cancer tiroidian diferenţiat) care s-a extins la nivelul gâtului sau a metastazat în alte regiuni ale corpului. Iodul radioactiv nu poate fi utilizat în tratamentul neoplaziilor glandei tiroide de tipul carcinoamelor nediferenţiate (anaplazice) sau medulare, deoarece acestea nu captează iodul.
Tratamentul se bazează pe faptul că iodul radioactiv se acumulează preferenţial la nivelul celulelor glandei tiroidiene. Izotopii radioactivi ai iodului (precum izotopul I-131) se administrează sub supraveghere medicală, pe cale orală. Iodul radioactiv administrat va fi captat de ţesutul tiroidian, distrugându-l total prin radioactivitatea eliberată. Substanţa radioactivă este eliminată complet din organism pe parcursul câtorva zile, astfel expunând pacientul la risc minim de apariţie a efectelor adverse.
Soluţii optime în tratarea Cancerului tiroidian, la SANADOR
SANADOR oferă soluţii optime complete pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului tiroidian, pentru ca pacientul să beneficieze de cele mai bune rezultate pe termen lung, la fel ca în orice centru medical internaţional de prestigiu.
La Centrul Oncologic SANADOR, medicii endocrinologi cu vastă experienţă şi cu competenţe avansate diagnostichează prezenţa nodulilor tiroidieni şi stabilesc apoi dacă aceştia sunt sau nu maligni, cu ajutorul ecografiei tiroidiene şi al puncţiei cu ac subţire. În situaţiile în care sunt indicate şi investigaţii imagistice avansate, convenţionale sau de medicină nucleară – SPECT-CT sau scintigrafie – acestea sunt disponibile la SANADOR.
Centrul Oncologic SANADOR oferă pacienţilor care suferă de cancer tiroidian investigaţii complete şi soluţii optime de tratament. Îngrijirea medicală a fiecărui pacient este personalizată cu ajutorul expertizei medicilor din diferite specialităţi (Oncologie medicală, Radioterapie, Medicină nucleară, Endocrinologie), în cadrul comisiei oncologice multidisciplinare (Tumor Board).
Echipa de chirurgie endocrină de la Spitalul Clinic SANADOR, formată din medici cu experienţă operatorie bogată, practică intervenţii minim invazive, dar şi clasice, deschise, în funcţie de indicaţia operatorie. SANADOR oferă astfel posibilitatea efectuării unui tratament chirurgical oncologic corect, în deplină siguranţă, cu cele mai moderne echipamente şi în condiţii de confort crescut.
Centrul Oncologic SANADOR dispune de prima secţie de terapie izotopică din sistemul privat, în cadrul căreia pacienţii diagnosticaţi cu cancer tiroidian diferenţiat pot primi tratament cu iod radioactiv în deplină siguranţă şi în cele mai bune condiţii. Aici, pacienţii sunt cazaţi în saloane special amenajate, cu pereţii, uşile şi tavanul cu conţinut de plumb pentru protecţie împotriva radiaţiilor.