Tumorile vertebrale au un impact puternic asupra calităţii vieţii pacienţilor, iar dacă nu sunt diagnosticate corect şi tratate corespunzător, pot să afecteze grav măduva spinării, rădăcinile nervoase, vasele de sânge sau coloana vertebrală, provocând leziuni permanente sau instabilitatea coloanei, cu risc mare de fracturi. O tumoră vertebrală (sau extradurală) se formează pe vertebre sau în structurile coloanei vertebrale, spre deosebire de tumorile spinale, care apar în interior, în măduva spinării. Tumorile pot să apară în orice regiune vertebrală, însă cele mai frecvente localizări sunt în zona lombară şi în joncţiunea toraco-abdominală şi pot afecta o singură vertebră sau mai multe.
Semnele şi simptomele tumorilor vertebrale pot varia, intensificându-se pe măsură ce acestea cresc în dimensiuni. Durerea localizată, durerile de spate cu iradiere în alte zone ale corpului, care se agravează în timpul nopţii, slăbiciunea musculară la nivelul membrelor sau paralizia sunt câteva dintre manifestările clinice care pot indica o tumoră vertebrală. Însă durerile de spate pot să apară şi în cazul altor afecţiuni, de aceea este necesar un control neurologic şi efectuarea unor investigaţii specifice, în vederea stabilirii unui diagnostic corect şi a unui tratament adecvat.
Tipuri de tumori vertebrale
Din punct de vedere histopatologic, tumorile vertebrale pot fi maligne, cu risc de metastazare, sau benigne, fără risc de diseminare la distanţă. Totodată, tumorile vertebrale sunt împărţite în tumori primare şi tumori secundare. Cele primare se formează în vertebre sau în coloana vertebrală şi includ: mielomul multiplu (plasmocitomul), hemangiomul vertebral, osteoblastomul şi osteomul osteoid.
Însă, cele mai multe tumori vertebrale apar prin diseminarea altor tumori, întotdeauna maligne, cu punct de plecare în alte organe, cel mai frecvent, la sân, prostată, plămâni sau rinichi. Astfel de tumori poartă denumirea de tumori secundare sau metastatice.
Diagnosticul tumorilor vertebrale
Având în vedere că simptomele provocate de tumorile vertebrale sunt întâlnite şi în cazul altor afecţiuni, diagnosticul poate fi stabilit numai cu ajutorul unor investigaţii specifice. Astfel, în urma consultaţiei, care presupune un examen fizic complet şi anamneză, medicul neurolog poate recomanda efectuarea unor investigaţii imagistice, pentru identificarea şi localizarea precisă a leziunii.
Examinarea imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) este de preferat în stabilirea diagnosticului de tumoră vertebrală, deoarece permite observarea unor detalii care nu ar putea fi cuantificate cu ajutorul altor tehnici imagistice convenţionale, cum este radiografia. Examenul RMN este neinvaziv, neiradiant şi nedureros, oferind imagini de înaltă rezoluţie, cu vizualizarea zonei analizate în mai multe planuri. Pentru o mai bună evidenţiere a unor structuri vertebrale, se poate recomanda RMN cu substanţă de contrast, injectată intravenos.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii care au indicaţie pentru efectuarea unei examinări prin rezonanţă magnetică au acces la echipamente ultraperformante, de ultimă generaţie, cu o putere a câmpului magnetic de 3 Tesla – RMN Siemens Magnetom Skyra (în Spitalul Clinic SANADOR) şi Siemens Magnetom Vida (în Clinica Floreasca), în condiţii de maximă siguranţă şi confort.
Tomografia computerizată (CT) este o altă investigaţie imagistică utilă în diagnosticul tumorilor vertebrale. Spre deosebire de RMN, pentru a obţine imagini detaliate ale coloanei vertebrale, CT-ul utilizează radiaţii, însă nu în doze foarte mari. Substanţa de contrast, injectată intravenos, ajută la observarea unor eventuale modificări ale canalului spinal sau ale măduvei spinării. Examinarea CT poate fi utilizată împreună cu scanarea RMN.
Pentru o investigaţie rapidă şi precisă, Departamentul de Radiologie şi imagistică medicală din Spitalul Clinic SANADOR este dotat cu echipamente CT moderne – Siemens CT Definition Edge 128 slice, Siemens Somatom Go Up şi Philips Big Bore 4D, care reduc artefactele provocate de implanturile ortopedice, furnizează imagini de înaltă rezoluţie şi folosesc doze mici de radiaţii.
Alături de aceste investigaţii imagistice, biopsia are un rol decisiv nu doar în confirmarea diagnosticului, ci şi în determinarea tipului de tumoră şi în stabilirea opţiunilor de tratament. Biopsia se realizează cu ajutorul unui ac fin, sub ghidaj imagistic, prin intermediul căruia radiologul extrage o mică mostră de ţesut, pentru examenul histopatologic.
Tratamentul chirurgical al tumorilor vertebrale
În funcţie de tipul şi stadializarea tumorii, medicul neurochirurg stabileşte strategia terapeutică adecvată. Tratamentul chirurgical poate fi efectuat clasic, prin chirurgie deschisă, sau minim invaziv. Chirurgia deschisă implică incizii mari, prin care se îndepărtează tumora vertebrală. Ulterior, se realizează decompresia elementelor nervoase ale coloanei, urmând ca aceasta să fie fixată cu ajutorul unor tije şi şuruburi metalice, introduse în corpii vertebrali.
Spre deosebire de tratamentul chirurgical standard, chirurgia minim invazivă presupune incizii de mici dimensiuni, spitalizare de scurtă durată şi recuperare mai rapidă. În funcţie de caz şi de particularităţile pacientului, se poate opta pentru vertebroplastie sau cifoplastie (când se realizează injectarea unui ciment special în corpii vertebrali afectaţi), endoscopie spinală (printr-o incizie mai mică de 1 cm, neurochirurgul introduce un instrument subţire numit endoscop pentru a vizualiza şi trata zona afectată) sau pentru fixarea percutanată a coloanei vertebrale.
La Spitalul Clinic SANADOR, neurochirurgii folosesc, ori de câte ori este posibil, proceduri minim invazive pentru eliminarea tumorilor vertebrale, această soluţie terapeutică având un prognostic foarte bun, atât imediat, cât şi pe termen lung. În cazul operaţiilor minim invazive, pacientul se recuperează mai repede, durata de spitalizare este mai mică, iar riscul de complicaţii post-operatorii este semnificativ mai redus. După intervenţia chirurgicală, pacienţii beneficiază şi de recuperare medicală, conform unui program de fizioterapie şi kinetoterapie personalizat, timp de câteva săptămâni sau luni.
Tratament oncologic pentru tumori vertebrale maligne
Pacienţii cu tumori vertebrale maligne, indiferent dacă sunt primare sau secundare, trebuie să urmeze şi un tratament personalizat, care poate include tratament oncologic (medicamentos, prin chimioterapie), radioterapie sau o asociere a acestora, înainte sau după intervenţia chirurgicală.
Chimioterapia presupune administrarea unor substanţe chimice speciale, pentru a bloca dezvoltarea şi înmulţirea necontrolată a celulelor maligne, precum şi pentru a le distruge, prevenind astfel apariţia metastazelor. Acest tratament poate fi indicat ca unică terapie după operaţie.
Radioterapia externă este necesară mai ales atunci când, în urma intervenţiei neurochirurgicale, au rămas în organism tumori inoperabile sau fragmente tumorale care nu au putut fi îndepărtate. În anumite cazuri, acest tratament poate fi recomandat înainte de operaţie, dar şi în scop paliativ, ca unică terapie, pentru ameliorarea durerii.
Radiochirurgia stereotaxică este o formă avansată de radioterapie externă, tratamentul fiind administrat într-o singură şedinţă, înlocuind astfel intervenţia chirurgicală. Procedura presupune aplicarea ţintită, la nivelul tumorii vertebrale, a unei doze mari de radiaţii, pentru a distruge celulele maligne, în timp ce ţesutul sănătos din apropiere nu este afectat. În timpul intervenţiei de radiochirurgie stereotaxică, medicul radioterapeut va localiza cu precizie tumora şi va concentra fasciculul de radiaţii direct asupra ei, din mai multe unghiuri diferite, astfel încât tratamentul să fie cât mai eficient.
Tot pentru tratamentul tumorilor vertebrale maligne poate fi folosită şi radioterapia stereotaxică, care, spre deosebire de radiochirurgie, este administrată în mai multe şedinţe (de obicei, sunt necesare între 3 şi 5 şedinţe).
Centrul Oncologic SANADOR, integrat Spitalului Clinic SANADOR, este cel mai mare centru de profil din sistemul medical privat românesc, care asigură servicii complete de oncologie medicală (chimioterapie, imunoterapie, hormonoterapie, terapii ţintite), oncologie intervenţională, radioterapie, stereotaxie şi chirurgie oncologică. Dotat cu echipamente medicale de ultimă generaţie şi cu tehnologii de top, având o echipă medicală formată din specialişti de elită, Centrul Oncologic SANADOR este dedicat diagnosticării şi tratării oricărui tip de cancer, pacienţii beneficiind de consultaţii, investigaţii imagistice, tratamente oncologice, consiliere psihologică şi nutriţională, dar şi de monitorizare pe termen lung.