Distribuirea către populaţie a pastilelor de iodură de potasiu va fi amânată până la finalizarea campaniei de informare, a menţionat luni ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. Acesta a admis că medicii de familie încă nu au fost convinşi să se implice în distribuirea medicamentului către pacienţii de pe propriile liste.
Ministrul a subliniat că o campanie de comunicare, care să explice populaţiei de ce şi în ce situaţie trebuie luată iodura de potasiu, este esenţială înainte de a începe distribuţia medicamentului.
"Nu putem să facem distribuţia acestor comprimate fără să existe o campanie de informare a publicului privind modul de administrare şi utilizare - doar într-o situaţie în care (...) apare un incident care să presupună acest lucru”, a spus prof. Rafila, citat de Mediafax.
"Este un lucru foarte sensibil şi nu o să facem niciun fel de distribuţie până nu ne convingem că toată lumea ştie despre ce este vorba, pentru că administrarea intempestivă a acestor pastile poate să pună probleme", a completat ministrul.
Ministerul Sănătăţii a pregătit o campanie de informare care va conţine o "componentă vizuală" şi un flyer informativ, care va fi distribuit odată cu tabletele de iodură de potasiu.
Intenţia autorităţilor este ca distribuţia medicamentului să se facă în principal prin intermediul medicilor de familie.
Totuşi, mulţi dintre medicii de familie nu sunt de acord să fie implicaţi în distribuirea pastilelor către pacienţii de pe liste.
„Vă asigur că vom găsi cadrul legal care să facă posibilă distribuţia către cetăţeni. Şi vreau să vă mai spun un lucru: eu nu am avut nicio dispută cu medicii de familie. Dânşii mi-au spus doar punctul lor de vedere, am încercat să-l înţeleg, ne-au spus în mod foarte clar că ei consideră o chestiune birocratică distribuirea acestor pastile către pacienţii de pe propriile liste”, a declarat Alexandru Rafila.
"Mai rămâne să analizăm cu colegii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Vom găsi o soluţie şi eu cred că mulţi dintre medicii de familie vor reflecta şi vor deveni parteneri, nu ai noştri, ci ai pacienţilor de pe listele lor, în a-i ajuta să înţeleagă care este scopul acestei distribuiri, care nu trebuie în niciun fel să îngrijoreze populaţia", a mai spus ministrul.
Săptămâna trecută, reprezentanţii medicilor de familie s-au arătat nemulţumiţi că nu au fost consultaţi înainte cu privire la distribuirea tabletelor de iodură de potasiu.
"Nu poţi să faci asta printre consultaţii, ne dă peste cap activitatea", a atras atenţia Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.
Ministerul Sănătăţii a avertizat că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide.
Specialiştii subliniază că administrarea iodurii de potasiu va fi introdusă în cadrul măsurilor de răspuns timpuriu stabilite de către autorităţile competente. Medicii recomandă administrarea iodurii de potasiu la 2-8 ore de la expunerea la norul radioactiv şi consideră că până la 24 de ore de la expunere este încă benefică administrarea iodurii de potasiu.