Dr. Oana Parliţeanu, medic diabetolog: La pacienţii cu diabet necontrolat şi Covid-19, rata de mortalitate foarte mare

Dr. Oana Parliţeanu, medic diabetolog: La pacienţii cu diabet necontrolat şi Covid-19, rata de mortalitate foarte mare

Pandemia de COVID-19 a readus în atenţie problematica diabetului, având în vedere că o treime din persoanele decedate în urma COVID-19 aveau şi diabet zaharat, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În ceea ce priveşte România, cel puţin la Institutul ,,Marius Nasta” ,,în jur de 60 la sută dintre pacienţii cu COVID-19 din valul doi şi trei al pandemiei erau fie pacienţi cu diagnostic anterior de diabet zaharat de tip 1 sau 2, fie au dezvoltat hierglicemie, diabet nou instaurat în cadrul acestei boli”,  după cum a declarat dr. Oana Parliţeanu, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi Boli Metabolice la Institutul de Pneumologie.

Dr. Oana Parliţeanu activează de mai bine de 1 an în linia întâi în lupta împotriva COVID-19. Ea a fost detaşată la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta” din Capitală, pentru că era mare nevoie de un medic diabetolog în zona roşie, a apoi a rămas la Institut.

,,Foarte mulţi pacienţi nou diagnosticaţi cu diabet sau cu hiperglicemie în timpul infecţiei cu SARS-COV-2 de fapt erau pacienţi obezi, pacienţi cu factori de risc pentru diabetul zaharat care erau neinvestigaţi şi nu aveau un diagnostic stabilit anterior. În context de infecţie virală şi de tratament cu dexametazonă care ştim că şi el creşte glicemia au ajuns la valori glicemice foarte mari deşi nu se ştiau anterior. Am avut pacienţi cu cetoacidoză severă, cu glicemii de peste 1000, care nu ştiau să fi avut diabet. Există şi cazuri în care diabetul a fost descoperit atunci la pacienţii cu COVID-19, deşi aceştia avuseseră anterior analize perfect normale”, a explicat medicul specialist în cadrul evenimentului Diabetes360.

Din experienţa sa în zona COVID-19, referitor la dezechilibrul glicemic, persoanele cu infecţie SARS-COV-2 şi cu diabet necontrolat au făcut forme mai grave decât cele care aveau diabetul sub control.

,,Pacientul care s-a prezentat la spital cu infecţie de regulă severă (pentru că din păcate nu am internat decât pacienţi în  stare severă sau critică, foarte puţini în stare moderată, neavând locuri), care se ştia anterior cu diabet bine controlat, cu hemoglobina glicozilată în ţintă, cu glicemii ajeun în ţintă, rareori a ajuns să dezvolte formă critică de COVID-19. În schimb pacientul necontrolat anterior care declara glicemii a jeun de peste 200 ori, hemoglobina glicozilată de peste 7, a ajuns de cele mai mult ori în Terapie Intensivă şi din păcate rata de mortalitate a fost foarte mare”, a atras atenţia dr. Oana Parliţeanu.

Despre impactul diabetului asupra persoanelor care suferă de această afecţiune, din punct de vedere psihologic, social, medical a vorbit Cristina Petruţ, psiholog, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România în cadrul dezbaterii ,,Diabetes360”, organizată de redacţia 360medical.ro, un eveniment online din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii.

,,Nu ne raportăm doar la emoţiile noastre, vorbim şi de comportamente. Tot ce înseamnă managementul diabetului reprezintă de fapt o serie de comportamente pe care noi trebuie să le realizăm. Din păcate, o schimbare a stilului de viaţă nu este atât de uşoară, este nevoie de timp”, a mărturisit Cristina Petruţ, referindu-se şi la stările emoţionale care pot influenţa glicemiile, respectiv controlul glicemic.

viewscnt