Dr. Valentin Pantea, medic de familie: Consultaţia mea va fi plătită mai puţin decât un tuns la frizer

Dr. Valentin Pantea, medic de familie: Consultaţia mea va fi plătită mai puţin decât un tuns la frizer

Unii medici de familie preferă ca plata per capita să fie mai mare decât cea per serviciu, în timp ce alţi medici susţin că acest mod de plată, predominant per capita, duce la deprofesionalizarea medicilor de familie. ,,Din păcate munca mea, consultaţia mea va fi plătită mai puţin decât un tuns la frizer”, atrage atenţia dr. Valentin Pantea, medic de familie în rural, referindu-se la noul Contract Cadru pe care urmează să îl semneze cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Medicul de familie, Valentin Pantea care lucrează în satul Bicăcel din judeţul Bihor , spune că de ani de zile România merge pe ideea capitaţiei în ceea ce priveşte plata medicilor de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate(CNAS).

,,Nu am nimic cu frizerii, sunt ok, doar că eu cred că o consultaţie la mine e mai valoroasă decât un tuns (iertaţi-mi lipsa de modestie). Şi mai sunt furios pentru că autorităţile române plătesc mai bine per capita decât munca medicului. Adică e preferabil să ai mulţi pacienţi pe lista decât să consulţi efectiv”, a scris dr. Valentin Pantea pe pagina sa de socializare. În opinia medicului autorităţile doresc introducerea lanţurilor medicale şi în medicina de familie ,,care să înlocuiască medicul de familie competent şi doritor de muncă medicală cu unul obedient care să dea doar bilete de trimitere către policlinici şi spitale”.

Potrivit dr. Pantea, după acest pas va urma pasul doi, aplicarea mecanismului de suveică, care să paseze pacientul de la un cabinet medical la altul pentru a consuma banii asiguratului, dar fără o reală îmbunătăţire pentru pacient.

,,Mă întristează şi mai mult să constat că gândirea asta axată pe liste mari de pacienţi şi nu pe calitatea actului medical este veche şi nu sunt semne de schimbare”, a mărturisit medicul de familie din rural.

De altfel, dr. Valentin Pantea a publicat în urmă cu două luni o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, prin care cerea ca serviciile medicale acordate de medicii de familie să fie plătite onorabil.

 ,,Medicina de familie este specialitatea în care se prestează cele mai multe servicii medicale cel mai prost plătite. Din 20 lei brut per serviciu rămân cu 9-10 lei, sumă netă. O plată onorabilă ar însemna măcar 50 lei per serviciu suma brută, din care să rămânem cu 25 lei net”, a declarat dr. Valentin Pantea pentru 360medical.ro.

În opinia medicului, trebuie mărită plata per serviciu, în contextul în care ultima creştere a bugetului medicinei de familie a avut loc în urmă cu 4 ani. Nu s-a mai ţinut pasul cu inflaţia, medicii de familie din România au sărăcit, iar tinerii absolvenţi de Medicină ocolesc această specialitate sau emigrează, semnalează medicul de familie din Bicăcel.

viewscnt