Datele actuale sugerează că doza booster poate fi administrată în siguranţă la 3 luni după schema iniţială de vaccinare împotriva Covid-19, potrivit şefului de strategie în privinţa vaccinurilor din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Marco Cavaleri.
Anunţul a fost făcut în contextul în care multe state europene se confruntă cu o creştere rapidă a numărului de noi cazuri de Covid-19, iar administrarea dozei booster este văzută ca un mijloc suplimentar de protecţie, mai ales pentru categoriile vulnerabile ale populaţiei.
"Chiar dacă recomandarea actuală este de a administra dozele booster de preferinţă după 6 luni, datele disponibile în prezent susţin că administrarea dozelor booster la 3 luni de la finalizarea schemei iniţiale este sigură şi eficace", a afirmat Marco Cavaleri, citat de Reuters.
Potrivit oficialului, EMA se pregăteşte pentru a evalua cât mai repede eventuale vaccinuri dezvoltate special pentru a proteja împotriva omicron a SARS-CoV-2, dacă acest lucru se va dovedi necesar.
Totuşi, statele din UE trebuie deocamdată să se concentreze pe combaterea variantei delta, care provoacă în continuare un număr mare de infectări pe continent, a mai arătat oficialul EMA.