Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de compania AstraZeneca (denumirea comercială Vaxzevria) este contraindicat la persoanele cu antecedente de sindrom de extravazare capilară, a anunţat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Decizia a fost luată după o recomandare a comisiei pentru evaluarea riscurilor în materie
de farmacovigilenţă (PRAC) din cadrul EMA. care a concluzionat că persoanele diagnosticate anterior cu sindrom de extravazare capilară nu trebuie să se vaccineze cu Vaxzevria.
De asemenea, sindromul de extravazare capilară ar trebui adăugat în informaţiile aprobate despre vaccin ca o nouă reacţie adversă la acest vaccin, împreună cu o atenţionare pentru a creşte gradul de conştientizare al profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi persoanelor vaccinate cu privire la acest risc.
Anunţul vine după ce PRAC a realizat o evaluare aprofundată a 6 cazuri de sindrom de extravazare
capilară la pacienţi vaccinaţi cu Vaxzevria.
Majoritatea cazurilor au fost raportate la femei şi în decurs de 4 zile de la vaccinare. Trei pacienţi aveau în antecedente sindrom de extravazare capilară, iar unul a decedat ulterior.
Totuşi, riscul este unul foarte scăzut, în condiţiile în care peste 78 de milioane de doze de Vaxzevria au fost administrate până acum în statel membre ale UE şi în Marea Britanie.
Sindromul de extravazare capilară este o afecţiune foarte rară, gravă, caracterizat prin extravazarea de lichid de la nivelul vasele de sânge mici (capilare), ducând îndeosebi la tumefierea membrelor superioare şi inferioare, tensiune arterială scăzută, vâscozitate crescută a sângelui şi niveluri scăzute de albumină (o proteină importantă din sânge).
Potrivit EMA, profesioniştii din domeniul sănătăţii trebuie să fie atenţi la semnele şi simptomele sindromului de extravazare capilară şi la riscul de reapariţie a acestuia la pacienţii diagnosticaţi anterior cu această afecţiune.
Persoanele vaccinate cu Vaxzevria trebuie să solicite asistenţă medicală imediată dacă prezintă simptome precum tumefierea rapidă a membrelor superioare şi inferioare sau creşterea bruscă în greutate, în zilele următoare de la vaccinare.
Aceste simptome sunt adesea asociate cu senzaţia de leşin (din cauza tensiunii arteriale scăzute).
PRAC va continua să monitorizeze cazurile care prezintă această afecţiune şi va întreprinde toate acţiunile necesare în acest sens. De asemenea, PRAC a solicitat AstraZeneca informaţii suplimentare despre mecanismul posibil de apariţie a sindromului de extravazare capilară, în urma vaccinării.