Femeile cu endometrioză nediagnosticată vor avea dificultăţi în a rămâne însărcinate fără fertilizare in vitro (FIV), potrivit unui studiu al Universitatii din Queensland (UQ), din Australia. 1 din 9 femei sunt diagnosticate cu endometrioză, în Australia, şi 40% dintre acestea experimentează infertilitate.
În urma unui studiu pe care l-a condus, dr. Katrina Moss, cercetător la UQ School of Public Health, spune că femeile a căror endometrioză nu a fost identificată decât după ce au început tratamentul de fertilitate au ajuns să facă mai multe cicluri la rând, tratament nerecomandat, şi s-au aflat, cel mai adesea, în postura de a nu mai putea face copii.
„Prin contrast, studiul nostru a constatat că femeile care au fost diagnosticate cu endometrioză înainte de tratamentul de fertilitate au experimentat aceleaşi rezultate ca şi cele care nu au prezentat această afecţiune", explică dr. Moss.
Ea spune că femeile australiene pot aştepta între 4 şi 11 ani înainte să fie diagnosticat cu endometrioza, şi astfel, diagnosticul întârziat reduce şansele ca tratamentele de fertilitate să aibă succes.
„Studiul nostru naţional a inclus 1322 de femei, dintre care 35% au avut endometrioză şi o treime dintre acestea nu au fost diagnosticate decât după ce au început tratamentul de fertilitate. Femeile care au fost diagnosticate târziu au avut de 4 ori mai multe şanse să facă mai multe cicluri, uneori chiar şi câte 36 de cicluri de tratament de fertilitate. De asemenea, la 33% dintre acestea a fost cel mai puţin probabil să înregistrăm o naştere", spune dr. Moss.
Specialistul în fertilitate, profesorul Hayden Homer, de la Centrul de Cercetare Clinică al UQ, crede la rândul său că diagnosticarea timpurie a endometriozei şi accesul timpuriu la fertilizarea in vitro creează condiţii mult mai bune pentru abilitatea femeilor de a da naştere unui copil, după ce studiul a arătat, la acestea, rezultate similare în procesul fertilităţii ca în cazul femeilor care nu au prezentat această afecţiune.
„Este mult mai avantajos să diagnosticăm endometrioza înainte de a începe tratamentul de fertilitate şi să ajustăm tratamentul în consecinţă. În caz contrar, femeile au mai puţine şanse de a face un copil şi se confruntă cu o povară mai mare în ceea ce priveşte tratamentul, atât financiar cât şi psihologic. Este esenţial să rămânem extrem de vigilenţi cu privire la posibilitatea identificării endometriozei în rândul femeilor care se gândesc la tratamentul pentru fertilitate, în special atunci când indică dureri pelvine severe", spune profesorul Homer.
Pentru analiza lor cercetătorii au folosit date din Studiul longitudinal australian privind sănătatea femeilor (ALSWH).
Rezultatele studiului urmează să fie publicate în Human Reproduction.