Funcţionarea deficitară a plămânilor favorizează moartea cardiacă subită

Funcţionarea deficitară a plămânilor favorizează moartea cardiacă subită

Persoanele care au o funcţie pulmonară modestă, dar măsurabil mai slabă, sunt mai susceptibile de moarte cardiacă subită (MCS), potrivit cercetărilor prezentate recent la Congresul Internaţional al Societăţii Europene de Respiraţie.

Moartea cardiacă subită reprezintă decesul neaşteptat dintr-o cauză cardiacă apărut într-o perioadă foarte scurtă de timp (de obicei în decurs de o oră de la debutul simptomelor), la persoane fără istorie cardiacă cunoscută. În cazul MCS, de cele mai multe ori, nu există semne de avertizare anterioare. Se consideră că MCS este responsabilă pentru aproximativ 20% din totalul deceselor din Europa.

„Deşi decesele cardiace subite sunt frecvente, nu ştim cine se află în pericol în populaţia generală. Am descoperit legături între sănătatea plămânilor şi a inimii, aşa că am vrut să investigăm dacă diferenţele măsurabile în funcţia pulmonară ar putea oferi indicii despre riscul de moarte cardiacă subită", spune dr. Suneela Zaigham, cercetător la Departamentul de Ştiinţe Clinice şi Epidemiologie Cardiovasculară de la Universitatea Lund, din Suedia.

Dr. Zaigham şi colegii săi au studiat un grup de 28.584 de persoane de vârstă mijlocie, fără probleme cardiace cunoscute, care locuiau în Malmö, Suedia. Toţi au participat la testele de spirometrie, unde li s-a cerut să sufle într-o maşină pentru a măsura cât de bine le funcţionează plămânii.

În următorii aproximativ 40 de ani, cercetătorii au înregistrat orice MCS sau orice evenimente coronariene nefatale (evenimente coronariene în care oamenii au supravieţuit în primele 24 de ore).

Ei au descoperit că funcţia pulmonară - semnificativ mai scăzută la persoanele de vârstă mijlocie cu o abatere (deviaţie) standard mai mică în cantitatea de aer pe care au putut să o sufle într-o secundă, echivalentul a aproximativ 0,8 litri - a fost mai puternic asociată cu riscul de apariţie a MCS ulterior în viaţă (risc crescut cu 23% faţă de un eveniment coronarian nefatal).

Se ştie că fumatul afectează atât sănătatea plămânilor, cât şi a inimii, însă modelul de risc a rămas chiar şi la persoanele care nu au fumat niciodată.

Specialiştii spun că acesta este primul studiu care compară direct riscul de moarte cardiacă subită şi evenimente coronariene non-fatale şi arată legăturile lor cu funcţia pulmonară în populaţia generală.

Descoperirile sugerează că testarea plămânilor la persoanele sănătoase de vârsta mijlocie ar putea ajuta la depistarea celor care prezintă un risc mai mare de moarte cardiacă subită.

Acest lucru ar putea permite oamenilor să ia măsuri pentru a reduce riscul acestui eveniment devastator, cred specialiştii.

Studiul are o potenţială limitare, legată de faptul că testele şi chestionarele au fost completate la începutul cercetării şi mulţi factori de risc ar fi putut apărea ulterior. Chiar şi în aceste condiţii, studiul sugerează o legătură între sănătatea plămânilor şi moartea cardiacă subită, ceea ce înseamnă că funcţia pulmonară ar putea fi utilizată ca parte a evaluarii actuale a riscului cardiovascular.

Cercetătorii speră că descoperirea lor ar putea ajuta la depistarea persoanelor expuse riscului de MCS şi la prevenirea deceselor.

Pe viitor, specialiştii vor să investigheze legătura dintre funcţia pulmonară mai slabă şi MCS pentru a determina dacă această afecţiune este cauzată de anomalii cardiace, tensiune arterială variabilă sau implică factori genetici.

viewscnt