Un studiu condus de medici dermatologi ai centrului medical din cadrul Universităţii Southwestern din Texas sugerează că o afecţiune inflamatorie comună a pielii poate proveni de la o reglare hormonală necorespunzătoare.
Constatarea, publicată săptămâna aceasta în PNAS, ar putea oferi o nouă ţintă, neaşteptată, pentru lupta împotriva acestei afecţiuni a pielii.
Dermatita atopică (DA) este o formă de eczemă care afectează, numai în SUA, până la 13% dintre copii şi 10% dintre adulţi, cu un cost anual de tratament de 5,3 miliarde de dolari.
"De multe ori ne gândim la eczeme ca la o afecţiune a pielii uscate şi tratăm cazurile uşoare cu creme hidratante. În acest studiu arătăm că o genă importantă în producţia de hormoni sexuali pare să joace un rol în aceste afecţiuni şi dacă am reuşi să-i modificăm activitatea am reuşi ca pielea să producă mai multe uleiuri şi lipide pentru a se hidrata singură, venind astfel în ajutorul pacienţilor cu eczeme", spune profesor-doctor Tamia Harris-Tryon, profesor asistent de dermatologie şi imunologie la UTSW.
Cercetările anterioare au legat eczema atopică de supraactivitatea existentă în genele responsabile pentru producerea a două molecule imune inflamatorii, interleukinele 4 şi 13 (IL-4 şi IL-13)
Un medicament relativ nou numit dupilumab, un anticorp monoclonal anti-interleukină, care inhibă semnalizarea IL-4 şi IL-13 (factorii cheie ai inflamaţiei mediate de tip 2), reducând cantitatea de molecule inflamatorii, este aprobat pentru tratarea adulţilor şi s-a dovedit extrem de eficient la mulţi pacienţi cu DA, dar nu este folosit şi pentru tratamentul adolescenţilor.
Cu toate acestea, mecanismele moleculare din spatele modului în care IL-4 şi IL-13 contribuie la această formă de eczemă a fost necunoscut până acum.
Pentru a investiga aceste mecanisme, dr. Harris-Tryon şi colegii ei s-au concentrat pe sebocite, celulele care alcătuiesc glandele sebacee. Aceste glande produc o barieră uleioasă, ceroasă, care acoperă pielea, ajutând-o să reţină umiditatea.
Cercetătorii au dozat sebocite umane în vase Petri cu IL-4 şi IL-13, apoi au folosit o tehnica numită secvenţiere ARN pentru a obţine o citire a activităţii genelor în întregul genom, pe care au comparat-o ulterior cu activitatea genelor în sebocitele care nu au fost tratate cu aceste molecule imune.
Autorii cercetării au descoperit că o genă numită HSD3B1, care produce enzima 3β-hidroxisteroid dehidrogenază 1, a devenit de până la 60 de ori mai activă atunci când a fost expusă la cele două interleukine.
Descoperirea a fost o surpriză pentru cercetători, deoarece această enzimă era bine cunoscută pentru rol cheie pe care îl joacă în producţia de hormoni sexuali, cum ar fi testosteronul şi progesteronul, şi nu a fost niciodată legată de dermatita atopică şi producţia de lipide ale pielii.
Folosind bazele de date ale activităţii genelor umane, cercetătorii au aflat că HSD3B1 tinde să fie hiperactivă la pacienţii cu eczeme. Un singur studiu al pacienţilor pe dupilumab a arătat că acest medicament pare să scadă activitatea HSD3B1. Ambele dovezi sugerează că IL-4 şi IL-13 dirijează activitatea acestei gene.
Pentru a determina modul în care această genă afectează producţia de sebum, cercetătorii au manipulat activitatea HSD3B1 în sebocitele crescute în vasele Petri. Ei au descoperit că atunci când au făcut această genă mai puţin activă, nivelurile hormonilor sexuali au scăzut, iar producţia de sebum a pielii a crescut.
Reciproca a fost, de asemenea, adevărată, cu cât a fost mai mare activitatea genei în producerea de hormoni sexuali cu atât s-a înregistrat o producţie mai scăzută de sebum.
Descoperiri similare au fost observate şi pe modele de cobai cu DA, când producerea de hormoni sexuali a dus la scăderea producţiei de lipide a pielii.
Potrivit studiului, gena HSD3B1 poate reprezenta o ţintă pentru dezvoltarea unor noi tratamente pentru dermatita atopică şi pentru alte forme de eczeme, complet diferite faţă de cele existente în prezent.
