Cancerul pulmonar este cel mai agresiv dintre toate tipurile de cancer pentru că se depistează extrem de târziu, prin urmare screeningul joacă un rol esenţial în depistarea precoce a acestui tip de cancer. Utilizarea inteligenţei artificiale în screeningul cancerului pulmonar ar putea duce însă la o reducere semnificativă a volumului de muncă al radiologilor cu 86%, sugerează un studiu recent publicat în revista Lung Cancer.
Standardul pentru screeningul cancerului pulmonar se îndreaptă către scanări CT cu doze ultra scăzute (LDCT), însă inevitabil aceste screening-uri rapide şi accesibile vor creşte volumul de muncă al radiologilor.
„Medicii radiologi sunt supuşi deja unei presiuni extreme din cauza unei cereri din ce în ce mai mari pentru servicii de radiologie şi a penuriei de forţă de muncă. Astfel, sarcinile de lucru dificile ale radiologilor asociate cu screening-ul cancerului pulmonar LDCT reprezintă un obstacol demn de remarcat care trebuie abordat şi depăşit în planificarea implementării screeningului pentru cancerul pulmonar”, e de părere Matthijs Oudkerk de la Facultatea de Ştiinţe Medicale a Universităţii din Groningen.
Deşi studiile au evidenţiat beneficiile inteligenţei artificiale (AI) ca cititor secundar sau de confirmare, experţii au remarcat că rezultatele fals pozitive şi fals negative rămân o problemă în cazul acestor interpretări.
Cercetătorii au vrut să evalueze modul în care se utilizează AI ca cititor de sine stătător pentru screeningurile de bază ale cancerului pulmonar ultra-LDCT, în comparaţie cu abilităţile unui radiolog cu experienţă.
Pentru studiu, au folosit screening-urile ultra-LDCT a 283 de pacienţi, fiecare dintre aceştia având cel puţin un nodul pulmonar solid. Măsurătorile volumetrice ale celor cinci radiologi au fost comparate cu măsurătorile unui prototip AI de screening al cancerului pulmonar. Discrepanţele au fost notate şi clasificate ca clasificări greşite pozitive (PM) şi clasificări greşite negative (NM).
Din cei 1.149 de noduli evaluaţi, 878 au fost solizi. Ca cititor de sine stătător, AI a detectat 61 de discrepanţe în cei mai mari noduli, în timp ce medicii radiologi au identificat doar 43, 36, 29, 28 şi, respectiv, 50 de discrepanţe.
Referitor la clasificările negative greşite AI i-a depăşit pe 4 din cei 5 radiologi. Cu aceste cifre, experţii au calculat că utilizarea inteligenţei artificiale ca cititor autonom ar putea duce la o reducere a sarcinii de lucru cu 86,7%.
„AI ar putea fi folosit ca prim cititor în screening-ul cancerului pulmonar. Va fi un pas major în standardizarea şi implementarea screening-ului cancerului pulmonar la nivel mondial”, au remarcat experţii.
În România, cancerul pulmonar rămâne cea mai întâlnită formă de cancer, circa 12.000 de cazuri noi/an, având cea mai mare mortalitate- 10.779 decese potrivit datelor Globocan 2020. În privinţa ratei de supravieţuire cu cancer pulmonar, România nu stă bine deloc, aceasta fiind de 11% faţă de 15% în UE.
Despre managementul pacienţilor din ţara noastră care suferă de cancer pulmonar veţi afla mai multe detalii de la conf. univ. dr. Michael Schenker, directorul medical al Centrului de Oncologie Sf. Nectarie Craiova şi preşedintele Comisiei de Oncologie Ministerul Sănătăţii, care va participa la dezbaterea Fighting Cancer360, eveniment online din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, ce va avea loc pe 3 februarie 2022, începând cu ora 18.