Medici fără Frontiere caută personal medical din România pentru misiuni umanitare

Medici fără Frontiere caută personal medical din România pentru misiuni umanitare

Medici anestezişti, ginecologi, epidemiologi, chirurgi, moaşe şi asistenţi medicali sunt profesioniştii de care are nevoie Medici fără Frontiere (MSF). În acest moment, organizaţia caută personal medical şi non-medical din România care să participe la acţiunile umanitare pe care le desfăşoară în cele mai defavorizate zone din lume.

Echipele Medici fără Frontiere luptă cu pandemia COVID-19 în mai mult de 70 de ţări în care activează. Organizaţia sprijină spitalele care au fost copleşite de numărul mare de cazuri: Italia, Spania, Belgia şi Franţa, dar şi ţările din zone defavorizate, precum Siria.

În luna martie Medicii fără frontiere / Médecins Sans Frontières (MSF) a expediat o echipă de urgenţă formată din nouă persoane să dea o mână de ajutor iranienilor. Cu această ocazie a trimis un spital gonflabil cu 50 de paturi în Isfahan, a doua provincie cea mai afectată din Iran de Covid-19.

În Europa şi SUA, epicentrele pandemiei de coronavirus în momentul de faţă, MSF se concentrează pe îmbunătăţirea îngrijirii pentru cei mai vulnerabili şi cu risc crescut, cum ar fi persoanele în vârstă din casele de îngrijire, persoanele fără adăpost şi migranţii care trăiesc în condiţii precare.

,,În vizitele noastre la casele de bătrâni, observăm întotdeauna lipsa echipamentului de protecţie de bază şi lipsa de screening pentru cei care se află în prima linie. Este important să îi testăm cât mai repede posibil pe cei care se află în centrele de îngrijire. Sunt extrem de vulnerabili şi prezintă un risc dublu din cauza vârstei şi a condiţiilor de trai comune,”, a declarat  Caroline De Cramer, consilier medical Medici fără Frontiere pentru programele din Belgia.

Nevoia de a mări echipa Medici fără Frontiere este esenţială, prin urmare organizaţia continuă să recruteze personal pentru proiecte umanitare. Caută oameni capabili să se adapteze la situaţii noi, apţi să improvizeze, rezistenţi la stres şi care au cunoştinţe de engleză şi/sau franceză. Costurile de transport, vize, cazare, diurnă, vaccinuri sunt acoperite de organizaţie. Misiunile pot dura între 1 şi 12 luni şi sunt plătite. Mai multe pentru cei interesaţi găsiţi pe siteul Organizaţiei.

viewscnt