Medicover a integrat inteligenţa artificială în investigaţiile RMN din toate clinicile din reţea

Medicover a integrat inteligenţa artificială în investigaţiile RMN din toate clinicile din reţea

Investigaţiile RMN cu Inteligenţă Artificială integrată sunt disponibile din 2025 în toate clinicile din reţeaua Medicover, a anunţat joi furnizorul privat de servicii medicale. Inteligenţa Artificială permite obţinerea unor imagini mai clare şi mai detaliate şi reducerea cu circa 30% a timpului de scanare pentru fiecare pacient, minimizând astfel disconfortul.

De asemenea, Inteligenţa Artificială îmbunătăţeşte vizibilitatea leziunii şi, implicit, a diagnosticului şi reduce numărul de serii repetate. Medicul radiolog are de analizat imagini cu o claritate superioară, ce vor fi interpretate mai rapid, reducând oboseala oculară.

“Detalii medicale de fineţe precum tumori mici, inflamaţii sau leziuni ale ţesuturilor moi, pot fi detectate mai uşor cu ajutorul noilor echipamente. Acest lucru înseamnă un diagnostic timpuriu şi salvarea vieţii pacientului. De asemenea, este important pentru monitorizarea eficienţei tratamentului, în patologiile oncologice, de exemplu”, menţionează reţeaua medicală.

Medicover România şi-a planificat pentru 2025 investiţii în tehnologie şi echipamente medicale de ultimă generaţie, pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite."Investim în digitalizare, în echipamente. Este important ca pacientul să ştie că echipamentele pe care le folosim sunt noi, ne înnoim toată infrastructura destul de rapid, tocmai pentru a putea reduce timpul în examinări sau pentru a putea creşte precizia de diagnostic", a declarat directorul general al Medicover România, dr. Florinela Cîrstina, citată în comunicatul reţelei private.

RMN este o investigaţie din ce în ce mai des folosită pentru patologiile acute, în monitorizarea diferitelor afecţiuni sau în prevenţie. Calitatea unui RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară) este extrem de importantă deoarece influenţează direct acurateţea diagnosticului medical şi succesul planului de tratament.

Tehnicienii imagişti spun că 20% dintre investigaţii au nevoie de repetarea unor secvenţe din cauza neclarităţii imaginilor, ceea ce presupune prelungirea cu 10% a timpului necesar.

Reţeaua Medicover România a crescut la 42 de clinici în Bucuresti şi în ţară, 5 spitale multidisciplinare în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Craiova, 20 de cabinete on-site si peste 300 de unităţi partenere la nivel naţional.

viewscnt