Numărul cazurilor noi de Covid-19 se menţine ridicat

Numărul cazurilor noi de Covid-19 se menţine ridicat

România se confruntă cu un nou val de cazuri de Covid-19 în ultimele săptămâni, însă majoritatea pacienţilor au forme uşoare şi nu necesită internare în spital. Totodată, numărul de decese asociate Covid-19 se menţine redus.

Astfel, în săptămâna 29 iulie - 4 august 2024 au fost înregistrate 5.370 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19), în creştere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă, dar şi 13 decese noi dintre care unul a survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi, arată ultimul bilanţ săptămânal publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

INSP precizează că 1.716 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare.

Pentru săptămâna precedentă, 22-28 iulie 2024 au fost raportate 3.446 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 71% faţă de săptămâna precedentă, şi 9 decese din cauza Covid-19 (faţă de 11 în săptămâna anterioară).

Îîn ultima săptămână au fost efectuate 1.232 teste RT-PCR şi 16.989 teste rapide antigenice, cu 42,9% mai multe decât în săptămâna anterioară, din care 29,5% au fost pozitive, în creştere cu 2,5%.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.545.145 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 68.995 persoane diagnosticate cu infecţia cu coronavirus au decedat.

viewscnt