Prevenţia în atenţia asistenţei medicale concierge

Prevenţia în atenţia asistenţei medicale concierge

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că bolile cronice sunt principalele cauze de deces şi invaliditate, dar 80% dintre acestea pot fi prevenite. Asistenţa medicală concierge transformă peisajul asistenţei medicale de tip modern, centrându-se pe pacient, prevenirea bolilor şi îngrijire personalizată. ,,Pe lângă multiplele avantaje ale asistenţei medicale de tip concierge, printre care consulturi în aceeaşi zi şi îngrijire specializată la faţa locului, cel mai important aspect este, probabil, atenţia acesteia asupra sănătăţii preventive”, a afirmat conf. univ. dr. Carolina Negrei, medic primar medicină internă, specialist reumatologie cu supraspecializare Toxicologie, Reprezentant Akeso Medcenter.

Prevenirea bolilor şi asistenţa unui medic personal de încredere sunt mai importante ca niciodată. Acest lucru s-a observat mai ales în ultimii doi ani de pandemie de COVID-19. Îmbinarea prevenirii bolilor cu asistenţa medicală de tip concierge ajută la menţinerea şi optimizarea sănătăţii prin controlul sau prevenirea bolilor cronice. Boli cronice precum bolile de inimă, accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat şi cancerul, printre cele mai frecvente probleme de sănătate, pot fi prevenite prin adoptarea unor obiceiuri mai sănătoase de viaţă şi îngrijire preventivă.

Statisticile raportează următoarele aspecte:

  • Bolile cronice sunt principalele cauze de deces şi invaliditate
  • 70% dintre decesele anuale au drept cauză bolile cronice
  • Aceste afecţiuni care pot fi prevenite nu doar compromit calitatea vieţii, ci se adaugă la costurile de îngrijire a sănătăţii.

,,Asistenţa medicală de tip concierge permite medicului să concentreze îngrijirea primară asupra prevenirii bolilor şi să gestioneze optim sănătatea şi bunăstarea persoanei. Un studiu care măsoară impactul medicinei de concierge a constatat rate mai scăzute de spitalizare şi rezultate generale mai bune. Conform acestui studiu, s-au observat cu 70% mai puţine internări în spital în comparaţie cu practicile tradiţionale de asistenţă primară. Aşa cum reiese din mărturiile pacienţilor care au optat pentru asistenţa concierge, unul dintre motivele pentru care sunt atraşi de sistem este că nu îl percep ca pe „îngrijire medicală”, cu alte cuvinte tratament în caz de boală sau urgenţă. În prezent, aceasta este concepţia pe care se clădeşte sistemul nostru de sănătate”, a precizat conf. univ. dr. Carolina Negrei.

În mod tradiţional, după apariţia bolii, furnizorul de asistenţă medicală are rolul să administreze un tratament care să contribuie la revenirea persoanei la o stare de sănătate cât mai acceptabilă posibil. De necesitate absolut incontestabilă, acest tip de medicină „de intervenţie” poate şi trebuie acompaniat de măsuri preventive, prin care s-ar putea evita multe boli. Acest lucru se poate realiza prin asistenţă medicală centrată pe pacient, cum este cea de tip de concierge, care pune accent pe îngrijirea primară adecvată şi măsuri de prevenire a bolilor. Având un număr în mod controlat redus de pacienţi, medicii de concierge beneficiază de mai mult timp pentru a se concentra pe îngrijirea preventivă decât un medic tradiţional.

Serviciile medicale de tip concierge îmi sunt potrivite?

Asistenţa medicală de tip concierge este potrivită tuturor celor care apreciază să li se acorde timp suplimentar, o relaţie personală neîntreruptă cu medicul, perceput ca persoană de încredere şi care se preocupă de starea lor de sănătate, căutând cauza de bază a bolii şi cea mai bună soluţie. Într-o lume în care oamenii trebuie să fie din ce în ce mai mult susţinători ai propriei sănătăţi, disponibilitatea unui medic concierge ar putea fi o facilitate de bun augur, care să asigure sprijinul unui  specialist capabil să acorde timpul necesar explorării fiecărui aspect al sănătăţii clientului.

,,Asistenţa de tip concierge înseamnă să primiţi îngrijire şi consiliere medicală în acord cu propriile condiţii şi disponibilitate. Akeso Medcenter ţinteşte şi mai departe şi se asigură nu numai de satisfacerea cerinţelor de sănătate şi de eliminarea tuturor barierelor din calea tratamentului, ci şi de confortul dumneavoastră pe toată durata îngrijirilor.  Suntem mereu aici pentru a vă sprijini să vă gestionaţi şi menţineţi starea de sănătate şi să prevenim orice problemă. Şi, cel mai important, astfel de îngrijire superioară vă este la îndemână”, a spus reprezentanta Akeso Medcenter.

Mai multe detalii puteţi obţine la sediul Akeso Medcenter din Str. Londra, Nr. 33, Bucureşti, Romȃnia , la tel. +40790226209 sau pe E-mail: akesomedcenter@gmail.com.

Citiţi şi Conf. dr. Carolina Negrei: Medicul Concierge, o soluţie mai rentabilă pe termen lung

Screening pentru identificarea cancerului colorectal ȋn cadrul Asistenţei Medicale de tip Concierge

viewscnt